Clujul, capitala europeana a Tineretului din 2015, participa la cea de-a doua editie ”World Sushi Cup”, Japonia

Scris de  Aug 20, 2014

Competiția internațională de Sushi ”World Sushi Cup 2014”, va avea loc în Tokyo, Japonia, în perioada  20 – 21 August, aducând în prim-plan bucătari de sushi din Europa și America. Clujul va fi reprezentat la cupa mondială de Alexandru Răcătău, bucătar specializat în sushi la Tokyo Japanese Restaurant, sub îndrumarea Master Chef-ului Tsuchiya Naofumi.

Fiecare bucătar care va participa va avea de cucerit juriul japonez în cadrul celor două secțiuni din concurs:  ”Edomae Sushi Open Competition” și ”Original Sushi Competition”.

 

În 20 August va avea loc ”Edomae Sushi Open Competition”, zi dedicată pregătirii Sushi-ului în stilul tradițional japonez, îmbinând istoria Sushi-ului cu respectarea contemporană a condițiilor corecte de preparare.

 

În 21 August, concurenții vor avea ocazia să dea frâu liber imaginației, căci cea de-a doua secțiune, ”Original Sushi Competition”, pune accentul pe creativitate și pe mix-ul dintre preparatul de bază și originalitatea produselor care oferă în final un Sushi creativ.

 

Clujul participă al doilea an consecutiv la acest concurs internațional din Japonia, prin reprezentanți ai Tokyo Japanese Restaurant, îndrumați și instruiți în arta culinară de către Master Chef-ul Tsuchiya Naofumi, proprietar japonez al afacerii Tokyo Group:

 

Sunt bucuros că bucătarii noștri au ocazia să vadă live în Japonia ceea ce eu i-am învățat pe parcursul acestor ani, aici, în România. Concursul implică atenție și curaj”, spune Tsuchiya Naofumi, reamintind faptul că ”indiferent de locul pe care îl va obține, i-am spus lui Alex că în ochii mei, el va fi un învingător. Exact ca și Gabi, participantul nostru de anul trecut, va avea și el ocazia să înțeleagă și mai bine măiestria Japoniei culinare.”

 

Tsuchiya Naofumi are de 11 ani sub grija sa respectarea tradiției japoneze la restaurantele pe care le manageriază. A instruit zeci de bucătari specializați în sushi și în preparate nippone gătite, care lucrează acum în restaurantele sale sau în străinătate.

 

Alexandru Răcătău a studiat artele, cu precădere sculptura, lucru care l-a făcut să fie o persoană și mai răbdătoare, care să construiască încet, după reguli stabilite și cu inspirație, un produs finit ca la carte și să aibă și o viziune de artist:

 

M-au ajutat și studiile să înțeleg mai bine cât de important e să faci totul de la A la Z. Asociez arta cu bucătăria, respectând atât normele de igienă, în cazul sushi-ului, cât și prepararea Sushi-ului printr-un plus de creație. Sunt mândru cî am șansa de a participa la un concurs la care alții nici nu visează, mai ales în Japonia, la sushi acasă. Preparatele pe care le voi face la concurs sunt o surpriză, însă vă promit că o să facem un spectacol culinar în acest an!”, transmite Alexandru Răcătău, pregătit să își ia în bagajul său energia pozitivă, oferindu-ne pofta de sushi tradițional și original.

 

Despre concurs

World Sushi Cup se află la cea de-a doua ediție și va avea loc în Japonia, în Tokyo. Anul trecut, Clujul a fost reprezentat de către Gabi Georgiu, bucătar Tokyo Group și Tsuchiya Naofumi, master chef Tokyo Group.

 

În anul 2013, România s-a evidențiat la secțiunea restaurant prin preparatul ”Dracula Roll”, Sushi-ul fresh care a atras atenția juraților datorită ingredientelor folosite, iar la proba individuală, printr-un platou de Sushi, care marca trecerea de la iarnă la primăvară.

 

Cei doi bucătari s-au întors acasă cu premiul individual ”Gold Sushi Award”, presented by Chiba Kogyo Bank și premiul pe restaurant ”Gold Sushi Restaurant Award”, presented by Norwegian Seafood Council. 

Ultima modificare Miercuri, 20 August 2014 13:10
Tudor P.

Pasionat de webdesign si seo. Project Manager la www.campuscluj.ro

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.