Imprimă această pagină

Evalueserve ofera internship-uri pentru studentii Facultăţii de Business

Scris de 

Facultatea de Business, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, şi compania Evalueserve au demarat în luna martie 2015 Proiectul educaţional cu titlul “Evalueserve Internship”, în cadrul căruia 5 studenţi ai facultăţii vor efectua un stagiu de practică pentru o perioada de 12 săptămâni în cadrul companiei.

Acest proiect se organizează în vederea consolidării şi aplicării cunoştinţelor teoretice dobândite de către studenţi. Obiectivul fundamental constă în crearea unor condiţii favorabile de integrare mai rapidă a viitorilor absolvenţi în activitatea practică.

 

„Facultatea de Business are mai multe proiecte de colaborare cu mediul de business. Există multe companii care au o deschidere faţă de mediul academic, dar la nivelul Evalueserve s-a evidenţiat o implicare activă a întregii echipe de management. Am fost surprinşi să vedem cât de mult se implică în programe educaţionale persoane în poziţii de vârf din companie. După câţiva ani, în care Facultatea de Business a colaborat cu Evalueserve pe proiecte specifice, am decis că este timpul să trecem la un alt nivel şi anume la semnarea unui parteneriat strategic. Evalueserve s-a evidenţiat ca fiind una dintre cele mai active companii în colaborarea cu mediul academic”, a declarat decanul Facultăţii de Business, Ioan Alin Nistor.

 

„Acest stagiu de practică este diferit, deoarece este gândit şi structurat în conformitate cu ceea ce învaţă studenţii la Facultatea de Business. Combină noţiunile teoretice cu experienţa practică, aducând beneficii atât facultăţii, studenţilor dar şi companiei Evalueserve. Filosofia adoptată de Facultatea de Business este colaborarea dintre mediul de afaceri şi cel educaţional în vederea stabilirii unor noi repere în ceea ce priveşte valorificarea cunoştinţelor şi abilităţilor studenţilor în competenţe aplicabile în mediul de afaceri. Preocuparea Evalueserve este să ofere clienţilor săi access la cunoştinţe prin mijloace specifice de cercetare, analiză şi astfel era normal să ne alăturăm aceastei filosofii”, a declarat Pushkar Chatterji, directorul biroului Evalueserve România.

 

La stagiul de practică pot participa studenţii de la nivel master, indiferent de specializare sau forma de învăţământ. Derularea acestui proiect implică practica propriu-zisă, în care studenţii vor lucra în companie după un program bine stabilit şi sarcini clar delimitate, iar la finalul stagiului vor prezenta un raport de practică, care poate fi folosit ca suport pentru elaborarea lucrării de disertaţie.

 

Prin introducerea în planul de învăţământ la nivel master a unui semestru obligatoriu de practică, Facultatea de Business încearcă să le ofere tuturor studenţilor posibilitatea de a participa în programe de internship în cadrul unor companii de prestigiu. Parteneriatul cu Evalueserve oferă studenţilor posibilitatea de a lucra în mediu international şi de a-şi testa capacitatea de aplicare a noţiunilor teoretice dobândite.

 

Sursa: news.ubbcluj.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.