Astronautul francez Thomas Pesquet a dat startul unui concurs literar inspirat din romanul ”Micul Print”

Scris de 

Astronautul francez Thomas Pesquet, aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), a dat startul unui concurs literar inspirat din romanul ”Micul Prinţ”, de Antoine de Saint-Exupéry.

 

Acesta se adresează tinerilor cu vârste de până la 25 de ani. Ca să participi la concurs trebuie să redactezi un text scurt, de cel mult o pagină, care să descrie o prelungire a călătoriei întreprinse de personajul Micul Prinţ pe o planetă fictivă, considerată a opta planetă din Sistemul Solar informează Le Figaro, preluat de News.ro.

 

Textele trebuie să fie expediate până pe 28 februarie, iar cei cinci finalişti vor fi selectaţi de un juriu. Rezultatele vor fi anunţate pe 6 aprilie, de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, iar formularul de înscriere îl găseşti aici.

 

”Le Petit Prince” (”Micul Prinţ”) este un roman al scriitorului francez Antoine de Saint-Exupéry, pasionat de aviaţie, care a apărut mai întâi în limbile engleză şi franceză la editura Reynal & Hitchcock din New York, pe 6 aprilie 1943, şi apoi în Franţa, la editura Gallimard, în noiembrie 1946. Tradus în 270 de limbi, volumul ”Micul Prinţ” a fost vândut în peste 145 de milioane de copii în lumea întreagă.

 

Sursa: edu-news.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

articoleplatite.ro

Lasă un comentariu

Campurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Este permisa folosirea codului HTML.

VPS  SSD

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

Nu reusesti sa iei examenele? Incearca FastBay: casca de copiat fara fire.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook