Avantajele si riscurile muncii in echipa

Scris de 

Populare proiecte de echipă pot fi o mană cerească sau un blestem. Depinde de cine alcătuiește echipa.

 

Cel puțin în facultate există mereu acei indivizi care fug de responsabilități și se sustrag mai mult sau mai puțin subtil de la sarcinile pe care le au, lăsându-i pe alții să le acopere partea.

Totuși, schimbul de idei este esențial pentru eficiența proiectului, schimb ce nu poate fi realizat în plan individual.


Avantaje


În primul rând, munca în echipă presupune încredere. "În echipă înveți să ai încredere, vezi și cum este atunci când nu te mai ascuzi după 'tipare conspirative'", subliniază Nineta Ceaușu, training manager Codecs.


În al doilea rând, lucrul în echipă îi determină pe membrii săi să interacționeze, să se susțină și să nu gândească individualist.

 

Meredith Belbin spunea că oamenii nu sunt perfecți, dar că o echipă poate fi.

O echipă bine construită permite membrilor săi să se concentreze fiecare pe valorificarea propriilor talente și competențe, astfel încât eficiența crește foarte mult.

 

De asemenea, membrii echipei își pot acorda sprijin reciproc și în privința nivelului de motivare, a direcționării activității spre atingerea obiectivelor dorite și conștientizării strategiilor greșite.

 

Prin confruntarea unor idei diferite, echipa generează mai multă inovație și creativitate decât o persoană izolată.

380x250 leadership-management-si-roluri-de-echipa

Echipa nu este totuși o soluție universală. Iată și câteva dezavantaje



Un aspect negativ al muncii în echipă este acela că rezistența la schimbare este în general mai mare în cazul echipei decât în cazul persoanelor separate.




Teama de conflict și de implicare, inamicii interacțiunii 

Lipsa încrederii reciproce, datorată dificultății de a-și recunoaște și asuma în cadrul echipei greșelile și limitele, poate da naștere la neînțelegeri între membri.



De aici generează teama de conflict, datorată fricii ca dispută în jurul unor idei sau soluții va degenera și va produce răni emoționale. Încercarea de evitare a conflictului conduce la autocenzurarea comunicării.


O problemă frecvent întâlnită este teama de implicare și de asumare a responsabilităților. Ea determină mimarea acceptării și asumării sarcinilor. 


Când vorbim de muncă în echipă, un risc asumat este dezinteresul membrilor de a obține rezultate comune, ei fiind preocupați mai curând de interesele și obiectivele personale.



Un aspect inerent al muncii în echipă este apariția conflictelor. Ele pot fi competitive (cei doi doresc să își demonstreze superioritatea) și constructive (părțile sunt dipuse la reconciliere și căuta împreună o soluție).



O echipă poate fi mai unită în obiective și poate obține rezultate cu atât mai bune cu cât numărul membrilor ei este mai scăzut, susțin specialiștii în resurse umane.
Este recomandat ca membrii echipei să nu depășească numărul indivizilor necesari pentru a îndeplini sarcinile pe care respectivul proiect le presupune. 
Până la urmă, cu oamenii e întotdeauna cel mai greu. Cu cât mai mulți, cu atât mai greu.

 

Surse foto: jurnalul.ro, finantistii.ro 

Cristina Dochia

Pasionată de oameni, cuvinte, idei. Visez la o media bazată pe principii și pe aptitudini reale, în care să lucrez. În rest, caut să blochez clișeele prin scris.

Lasă un comentariu

Cum sa alegi cel mai bun aspirator robot pentru locuinta ta?

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.