3 pasi simpli spre a te intelege mai bine cu colegul/a de camera

Scris de 

Stai în cămin sau în chirie și ești nevoit/ă să împarți camera cu cineva? La început te-ai bucurat pentru că ai avut un sprijin și pe cineva aproape, dar ce faci când îți dai seama că nu te potrivești deloc cu persoana respectivă și nu vă înțelegeți deloc? Întâi apar fazele care îți displac, apoi mici conflicte, spre final tot mai multe certuri care culminează într-un adevărat război civil. Pentru a evita asemenea situații, urmează programul nostru în trei pași care va transforma conflictul într-o adevărată prietenie.

1. Comunicarea e totul!

Spune ce ai de spus atunci când împarți cu cineva un spațiu restrâns, fiindcă nu nu suntem la fel şi nu avem aceleaşi obiceiuri. Încearcă să transformi colegul/a de camera într-un bun prieten/ă, deschide-te sufletește şi vei vedea că relaţia voastră va merge mai bine. Spune-i ce așteptări ai, lucrurile care te derajeaza şi cum vezi tu locuitul la comun. E foarte important tonul pe care o spui, vorbeşte calm şi fii deschis/ă. Cu cât stabiliţi clar anumiţi termeni cu atât mai puţine probleme veţi avea pe parcurs.

 

2. Golden rules!

În special în ceea ce priveşte curatentia e important să stabiliţi reguli astfel încât să va implicaţi la fel de mult în treburile gospodăreşti, să nu umblați cu lucrurile celuilalt doar dacă aveți permisiunea prealabilă, să stingeţi lumina la o ora convenabilă pentru amândouă etc. Acestea sunt subiecte de la care se iscă certuri şi frustrări aşa că e bine să le discutaţi şi să va puneţi de acord de la bun început.

 

3. Încearcă să deveniți prieteni/e

Pentru a avea o relaţie bună în primul rând trebuie să ai o relaţie cu colegul/a de camera şi asta înseamnă să vă respectați reciproc, să fiți sinceri și să vă ajutați când are nevoie. Uneori ajutorul e de ordin pshic sau spiritual, să ajuţi cu un sfat sau să îi asculţi off-urile nu neapărat să îi aranjezi lucrurile de pe noptieră sau să îi faci patul.

 

Totul ține, în primul rând, de cei șapte ani de acasă, dacă ești politicos/asă și ții cont și de cei din jurul tău e puțin probabil să nu primești același tratament. Totuși nu ai voie nici să te lași călcat/ă în picioare! În al doilea rând, trebuie să conștientizezi că fiecare om e diferit și are propriile sale obiceiuri, de aceea trebuie și tu să ți le adaptezi cu a lui/ei pentru a putea trăi fericiți până la adânci bătrâneți.

 

Pentru mai multe sfaturi accesați: http://bunadimineata.ro/pentru-ea/cum-sa-te-intelegi-mai-bine-cu-colega-de-camera/

 

Sursa: bunadimineata.ro

Sursa foto: listdose.com

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

articoleplatite.ro

Lasă un comentariu

banner IARNA 300x600

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

Mobilier Dormitor pentru bugetul tau.

Mergi la sigur cu Taxi Transfer London.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Informatii suplimentare Ok Refuz