Nici Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca nu se lasa mai prejos cand vine vorba de numar record la admitere (vezi UBB si UMF). 6200 de canditaţi au păşit pragul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), în dorinţa de a deveni studenţi şi de a urma o carieră în inginerie, depăşind astfel cifrele de înscrişi din anii anteriori.

Aproape 6.000 de tineri s-au înscris la examenul de admitere pentru anul universitar 2016-2017 la Universitatea Tehnică (UTCN) din Cluj-Napoca.  Mai exact, s-au înscris un număr de 5.908 candidați la învățământul de licență, dintre care 5.738 sunt pentru locurile de la buget.

Huawei continuă anul acesta programul “Telecom Seeds for the Future”, trimiţând în China, la specializare, opt studenţi din România. Cei selectaţi au pornit, în 21 august, spre China şi sunt de la universităţi tehnice din Bucureşti, Iaşi, Craiova şi Cluj-Napoca.

Cifrele arată că în urmă cu patru ani România se lăuda cu aproape 900.000 de tineri admiși la o formă de învățământ superior. Doar o parte au absolvit, însă, iar alții au abandonat pe parcurs. Numărul celor care s-au înscris ulterior la o facultate a început apoi să scadă  constant. Așa că în anul universitar 2012-2013, mai figurau în evidențe 465.000 de studenți.

Un român a creat o aplicație devenită extrem de populară într-un timp foarte scurt, care poate realiza fotografii în perspectivă din toate unghiurile şi este folosit deja de sute de mii de oameni din toată lumea.

Samsung Electronics România a inaugurat cel de-al doilea Laborator de Inovaţie din ţară, în cadrul Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. La eveniment a fost prezent şi Mihnea Costoiu, Ministru Delegat pentru Învăţământul Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică.

Asfaltul proaspăt turnat, distrus pentru intervenţii la conductele de apă. O imagine des întâlnită în România, dar care ar putea deveni istorie, datorită unui proiect internaţional. O echipă de studenţi de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, alături de colegi din Germania, lucrează la dezvoltarea unui braţ robotic care poate interveni inclusiv în interiorul ţevilor, fără să strice asfaltul.

Două echipe mixte, formate din câte opt studenți ai Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi ai Universităţii de Ştiinţe Aplicate din Esslingen, Germania, trebuie să dezvolte, în cadrul proiectului Reshaped Partnerships for Competitiveness and Innovation Potential in Mechanical Engineering (RePCI), un braț de robot multifuncțional, ce poate fi conectat la un robot mobil de inspecție în țevi.

A început goana după apartamente și garsoniere în Cluj! Studenţii dublează cererea de apartamente de închiriat în septembrie. Cele mai scumpe centre universitare sunt Bucureştiul şi Clujul, iar cel mai ieftin, Braşovul, potrivit unui studiu al portalului InCont.ro.

Clujul va gazdui cea de-a 49-a editie a Universities Power Engineering Conference – UPEC 2014 în septembrie. Este pentru prima oara cand prestigioasa conferinta se organizeaza in Europa de Est. Pe langa importanta in lumea academica si a cercetarii, UPEC va avea o contributie serioasa in promovarea imaginii Clujului si in crearea de noi legaturi intre universitatile si firmele participante.

banner IARNA 300x600

autonapoca.ro

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping