Studenții masteratului de Agrobusiness din cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a UBB, alături de cadrele didactice ale facultăţii, organizează în data de 30 mai 2018, a șaptea ediție a pieței studențești de produse agroalimentare „Agro Student Market”.

Sala Auditorium Maximum a Universităţii Babeş-Bolyai va găzdui luni, 28 mai 2018, cu începere de la ora 19.00, un concert extraordinar dedicat Centenarului Marii Uniri şi Zilei Naţionale a Argentinei. Concertul, organizat de Universitatea Babeș-Bolyai în parteneriat cu Ambasada Argentinei în România, va fi dirijat de Radu Gabriel Ciorei (România) şi Jose Maria Ulla (Argentina).

Universitatea Babeș-Bolyai vă invită joi, 24 mai 2018, la un Recital de Pian, organizat in cadrul Congresului „ARA at the Great Union Centenary”, editia a 42-a. Evenimentul se va desfășura în Auditorium Maximum, de la ora 18.30. 

Consorțiul UBB-ICR organizează cea de-a 51-a întâlnire și conferință internațională a membrilor Asociației Testatorilor de Limbi din Europa (ALTE), asociație în care sunt reprezentate instituțiile care fac cele mai importante teste de limbi străine (Cambridge, Goethe Institut, DELE, DALF etc.).

Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai inaugurează astazi, 13 martie 2018, Muzeul Memorial David Prodan. Academicianul David Prodan (1902-1992) a marcat fundamental scrisul istoric românesc, impunând standarde de excelență în acest domeniu, care a însemnat, în cazul său, mai mult decât o profesie, un adevărat refugiu existențial.

Ce ar fi daca acest semestru ai cere putin mai mult de la creierul tau? Noi iti dam o idee: cursuri de limba chineza. Institutul Confucius din cadrul Universității Babeş-Bolyai organizează o nouă serie de cursuri de limba chineză, de caligrafie chinezească şi un curs de Taichi. Înscrierile online au loc până în data 1 martie 2018. Cursanții Institutului Confucius au ocazia să ia parte la programe de schimb de studenți sau să participe la Școala de Vară din China 2018.

EMBA University of Hull din Cluj-Napoca dă startul pentru cea de a patra generație de cursanți, formată din aproape 30 de persoane. Dintre cursanți, 1 din 4 este antreprenor şi are propria afacere. Cei care urmează şcoala de business lucrează în domeniul privat şi public, dar şi în ONG-uri, iar domeniile sunt: IT, financiar-bancar, energie, consultanță, arhitectură, marketing, medicină,  inginerie etc. Cursanții sunt din diferite oraşe din România şi Republica Moldova: Cluj-Napoca, Bucureşti, Arad, Brașov, Bacău, Deva şi Chişinău, iar media de vârstă a acestora este de 36 de ani.  Patru dintre ei au fost fost admişi cu bursă în urma unei selecții aparte, fiecare a câte 15.000 euro, sumă care acoperă întreaga şcolarizare.

O conferință eveniment va avea loc în luna februarie la Facultatea de Studii Europene (FSE) a Universității Babeș-Bolyai. Protagonist este celebrul scriitor francez Pascal Bruckner!

În anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca deschide un ciclu de conferințe dedicate principalelor momente, personalități, idei care au contribuit la realizarea Unirii. În colaborare cu Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române, UBB vă invită la o primă conferință oganizată în cadrul programului România Centenar, care va fi susţinută de către prof. univ. dr. Liviu Maior: „De la principiile wilsoniene din ianuarie 1918 la Declaraţia de Independenţă de la Oradea din octombrie 1918”Evenimentul se va desfășura luni22 ianuarie 2018, de la ora 17:00, în Aula Ferdinand (str. Napoca nr. 11, et. 1).

Facultatea de Studii Europene a Universității Babeş-Bolyai găzduieşte joi, 11 ianuarie, de la ora 11.00, dezbaterea cu tema „100 DE ANI DE LA „DISCURSUL ÎN 14 PUNCTE” AL PREŞEDINTELUI WOODROW WILSON. ORDINEA EUROPEANĂ: ATUNCI ŞI ACUM”.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook