Parlamentarii români doresc să aducă mai multe modificări substanţiale Legii Educaţiei Naţionale (LEN), cel mai probabil printr-o nouă lege, care ar urma să fie stabilită punctual până la finele lunii mai, susţin membrii comisiilor de specialitate.
În învăţământul superior are loc o schimbare cu implicaţii majore: rectorilor ar putea să li se retragă dreptul de a anula o diplomă de studii dacă s-a dovedit că a fost obţinută fraudulos, prerogativă mutată către ”instanţa competentă”.
Un alt amendament important care a fost introdus este acela prin care li se redă universităţilor de stat dreptul de a concesiona patrimoniul lor, adică de a acorda dreptul de folosinţă şi administrare asupra bunurilor proprietate publică ca „aport al universităţii la capitalul social al unei societăţi comerciale, fundaţii sau asociaţii“ unde este acţionar.
Comisia de educatie a mai propus eliminarea sancţiunilor pe care Ministerul le-ar putea da universităţilor care încalcă răspunderea publică asumată. Este vorba de suspendarea finanţării publice şi de propunerea unui proiect de lege privind reorganizarea sau chiar desfiinţarea instituţiei. Tot ce mai poate face Ministerul este să schimbe rectorul instituţiei respective.
Toate aceste amendamente urmează să fie discutate în Comisia pentru Învăţământ din Senat, cel mai probabil săptămâna aceasta.
Ce pregătesc senatorii pentru Legea Educaţiei
Pe lângă propunerile aduse de deputaţi, senatorii ar putea să mai introducă o modificare prin care li se va da universităţilor dreptul de a emite diplome universitare fără ştampila Ministerului Educaţiei.
”Universităţile trebuie să îşi asume integral responsabilitatea pentru diplomele pe care le emit”, a declarat Andronescu pentru "Adevărul". În momentul de faţă, legea stipulează că certificatele şi diplomele trebuie aprobate de către Minister înainte să fie înmânate absolvenţilor.
Sursa: adevarul.ro
Sursa foto: gandul.info