Studentii vor avea un cuvant de spus: Ministerul Educatiei vrea sa puna bazele unui consiliu consultativ pentru educatie

Scris de 

Ministrul Educaţiei, Mihai Sorin Cîmpeanu, s-a întâlnit cu echipele de conducere ale federaţiilor studenţeşti Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Uniunea Naţională a Studenţilor din România şi Uniunea Studenţilor din România. Împreună au stabilit că, pe viitor, studenţii vor fi consultaţi atunci când se iau decizii importante în sistem.

Discuţiile au vizat, în principal, stabilirea unei formule concrete şi coerente de consultare a federaţiilor studenţeşti în procesul de elaborare a actelor normative sau a politicilor sociale din mediul academic, precizează Ministerul Educaţiei într-un comunicat de presă. În acest sens, s-a propus înfiinţarea unui Consiliu Consultativ pentru Educaţie care să permită un dialog structurat şi o colaborare care să fie atât în interesul autorităţilor cât şi al sindicatelor. Din acest organism cu rol consultativ ar urma să facă parte reprezentanţi ai federaţiilor studenţeşti, sindicatelor, Consiliului Naţional al Rectorilor şi angajatorilor.

 

Alt subiect abordat l-a constituit majorarea la 25% a nivelului de reprezentare a studenţilor în procesul de alegere a rectorului, dar şi a nivelului de reprezentare (de la două locuri la trei) în instituţii precum Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) sau Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS).

 

Alte două puncte de pe agenda întâlnirii au fost modalitatea de acordare a burselor sociale şi metodologia de finanţare instituţională pentru anul 2015, proiect aflat în dezbatere publică. Însă, studenţii se declară în continuare nemulţumiţi de problema burselor sociale. "Deşi discuţiile în legătură cu modul în care va fi implementat proiectul erau destul de avansate anul trecut, se pare că singura soluţie viabilă pe care o vede acum Ministerul pentru a putea fi aduşi bani europeni pentru burse sociale este ca universităţile să depună astfel de proiecte, pornind de la un model cadru pe care Ministerul îl va trimite tuturor universităţilor. Acest lucru va însemna că probabilitatea ca studenţii orfani sau cei proveniţi din familii sărace să fie susţinuţi din bani europeni va fi destul de mică, întrucât foarte multe universităţi au probleme în a atrage şi a gestiona fonduri europene. Reamintim că deşi legea educaţiei prevede că bursele sociale acordate studenţilor trebuie să acopere cheltuielile minime de cazare şi masă, acestea sunt în prezent, în medie, 220 de lei, deşi Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior a estimat că aceste cheltuieli sunt cel puţin de 575 de lei", precizează ANOSR într-un comunicat de presă.

 

Studenţii s-au mai declarat nemulţumiţi de faptul că este al treilea an consecutiv în care Guvernul emite ordonanţe de urgenţă care modifică Legea Educaţiei în perioada vacanţei de iarnă, după ce o altă ordonanţă care aducea peste 90 de modificări ale Legii Educaţiei a fost emisă în vara lui 2014, tot în perioada vacanţei şi tot fără consultarea studenţilor, au spus aceştia într-un comunicat de presă.

 

A fost suplimentat fondul pentru transportul local în comun. ANOSR spune că este vorba despre reducerea de 50% la transportul local în comun, pe care o parte din studenţii din Iaşi, Cluj-Napoca şi Petroşani nu o mai primeau din cauza fondurilor mici venite de la Minister. 

 

Sursa: adevarul.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.