11 tari din UE ofera cursuri gratuite online

Scris de 

Vești bune pentru cei care s-au săturat de mers pe jos la facultate sau pur și simplu vor mai mult. Avem șansa să studiem de acasă la o universitate europeană. Și mai mult decât atât, gratuit. Aproximativ 40 de cursuri, care acoperă o mare varietate de subiecte, vor fi disponibile, în mod gratuit, în 12 limbi diferite, în 11 ţări din Uniunea Europeană, într-o iniţiativă paneuropeană MOOC (Massive Open Online Courses, cursuri online deschise şi în masă), lansată cu sprijinul Comisiei Europene.

Parteneri din 11 ţări şi-au unit forţele pentru a lansa iniţiativa paneuropeană MOOC (Massive Open Online Courses, cursuri online deschise şi în masă), cu sprijinul Comisiei Europene şi vor oferi aproximativ 40 de cursuri gratuite, care acoperă o mare varietate de subiecte, în 12 limbi diferite, se arată într-un comunicat oficial al Comisiei Europene (CE).   ”MOOC sunt cursuri universitare online care oferă acces la o educaţie de calitate, de acasă”, susţin reprezentanţii CE.

 

Iniţiativa este condusă de Asociaţia europeană a universităţilor de învăţământ la distanţă (European Association of Distance Teaching Universities - EADTU) şi reuneşte în principal universităţi deschise.  

 

Partenerii sunt din Franţa, Italia, Lituania, Ţările de Jos, Portugalia, Slovacia, Spania, Regatul Unit, Rusia, Turcia şi Israel. Informaţii detaliate despre această iniţiativă şi despre cursurile propuse sunt disponibile pe portalul special creat de acest grup.  

 

Cursurile acoperă domenii care merg de la matematică la economie, de la competenţe informatice la comerţ electronic, de la schimbări climatice la patrimoniu cultural, de la responsabilitatea socială a întreprinderilor la Orientul Mijlociu modern şi de la învăţarea limbilor la scrierea de ficţiune.

 

Fiecare partener oferă cursuri prin intermediul propriei platforme de învăţare, cel puţin în limba sa naţională. În prezent, se poate alege dintre cele 11 limbi ale partenerilor (a se vedea lista de mai jos), plus limba arabă, se arată în comunicat.   Cursurile pot fi urmate fie într-o perioadă fixă, fie oricând, în ritmul propriu al studentului. În general, acestea cuprind între 20 şi 200 de ore de studiu.  

 

”Toate cursurile pot fi recunoscute, în urma absolvirii lor obţinându-se un certificat de absolvire, un atestat sau un certificat de credite care poate fi luat în considerare pentru obţinerea unei diplome universitare. În acest ultim caz, studenţii trebuie să plătească pentru certificat, costurile variind între 25 şi 400 de euro, în funcţie de amploarea cursului (numărul de ore de studiu) şi instituţie”, susţin reprezentanţii CE.  

 

Universităţile care oferă cursuri online gratuite:

TR Universitatea Anadolu   Cengiz Hakan Aydin / +90 222 3201304 sau +90 532 2372821 (mobil)  

 

LT Universitatea de tehnologie Kaunas  

Gytis Cibulskis / +37 037300611 sau +37 068238080 (mobil)  

 

FR Ministerul învăţământului superior şi al cercetării  

Anne Boyer  

 

RU Universitatea de stat de economie, statistică şi informatică din Moscova  

Maria Tatarinova / skype - mary1621  

 

NL Open Universiteit din Ţările de Jos

Marga Winnubst / +31 45 5762646

 

IL Universitatea deschisă din Israel  

Naama Eliyahu / +972 52 7448889  

 

ES Universidad Nacional de Educación a Distancia  

Dr. Timothy Read / +34 619 292 575  

 

PT Universidade Aberta  

Dr. Antonio Teixeira / +351 963 055965

 

IT Università Telematica Internazionale UNINETTUNO  

Nicola Paravati / +39 3393366208  

 

UK The Open University  

Open University Media Relations / +44 1908 654316  

 

SK Universitatea de tehnologie slovacă din Bratislava (FEI)  

Prof. Peter Ballo / +421 260291516 sau +421 904879370  

 

UE EADTU  

Darco Jansen / +31 6 1482 9106

 

Printre membrii EADTU care plănuiesc să se alăture iniţiativei se numără: Universitatea deschisă din Cipru, DAOU/Universitatea Aarhus (Danemarca), Universitatea Tallinn (Estonia), Universitat Oberta de Catalunya (Spania), FIED Fédération Interuniversitaire de l’Enseignement à Distance (Franţa), Universitatea deschisă din Grecia, AGH-Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie Centrul de Învăţământ Online (Polonia), Universitatea Maria Curie Sklodowska (Polonia) şi Universitatea din Ljubljana (Slovenia).

 

Vassiliou, împreună cu prof. Mulder şi dl Swann, preşedintele EADTU, vor lansa iniţiativa MOOC europeană printr-o conferinţă de presă internaţională organizată de Open Universiteit din Ţările de Jos, care va avea loc joi, 25 aprilie şi care va fi difuzată pe internet. Acestora li se va alătura dl Xavier Prats Monné, director general adjunct al direcţiei de educaţie şi cultură a Comisei.  

 

Asociaţia europeană a universităţilor de învăţământ la distanţă  

EADTU este o reţea instituţională formată din zece universităţi europene de învăţământ deschis la distanţă/online, 14 asociaţii naţionale de universităţi tradiţionale care oferă învăţământ la distanţă/online pentru studenţii din afara campusului şi două universităţi cu învăţământ combinat, în campus şi online. Activităţile EADTU sunt sprijinite prin acţiunea Jean Monnet, care face parte din programul de învăţare pe tot parcursul vieţii al UE.

 

 

Sursa: adevarul.ro

Sursa foto: onlineuniversities.com

Rada Bogdan

Sunt Content Writer la Campuscluj.ro. Iubesc distracția și dansul. Ador ciocolata și ceaiul verde și îmi plac la nebunie comediile.

Lasă un comentariu

banner IARNA 300x600

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping