„Donam impreuna, Noi dam startul” - UBB si USAMV dau startul. Te bagi?!

Scris de 

Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, împreună cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj, organizează, în perioada 14 – 18 mai 2018, campania de donare de sânge „Donăm împreună, Noi dăm startul!”, adresată studenţilor şi cadrelor didactice din cele două universități, dar nu numai lor. Campania se va desfășura de luni până vineri, în intervalul orar 7.30-13.00, la sediul Centrului Regional de Transfuzie Cluj (str. Nicolae Bălcescu nr. 18).

 

„Donăm împreună, Noi dăm startul” este mai mult decât o simplă campanie de donare. Este un program coerent de informare şi educare a studenţilor și nu doar a lor pe tema importanței donării de sânge. Dorim ca, alături de organizaţiile studenţeşti şi de alţi parteneri, să creăm un comportament în favoarea donării de sânge, ca un act de responsabilitate şi un gest de implicare în comunitate, în condițiile în care la nivel european suntem printre comunitățile care nu au conștientizat încă nevoia donării, iar spitalele noastre se confruntă permanent cu lipsa acută de sânge.”, a declarat Laura Irimieş, purtătorul de cuvânt al UBB.

 

În cadrul primelor patru ediţii ale campaniei organizate de UBB, au donat aproape 1000 de persoane. Având în vedere că sângele unui donator poate salva 3 vieţi, putem spune că în urma acestor campanii, aproape 3000 de persoane au putut beneficia de sângele donat de studenţi. Persoanele care doresc să doneze sânge se pot înscrie completând formularul acesta. Fixarea unei zile şi a unui interval orar va ajuta la o bună organizare şi desfăşurare a sesiunilor de donare.

 

Printre partenerii care s-au alăturat iniţiativei UBB și USAMV se numără: Centrul Regional de Transfuzie Cluj, Consiliul Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca (CSUBB), Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB) și FC Universitatea Cluj. Campanie realizată cu ajutorul: Marty Restaurants, Exclusiv Catering & Events, Cora.

 

Mai multe informații pot fi obţinute prin accesarea paginii de Facebook a evenimentului.

 

Citeste si:

---> "Focus Bulgaria" si "Amintiri din URSS" - invitate speciale la TIFF 2018

---> Shockproof Film Festival la TIFF 2018: Proiectii-performance antisoc in H33

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

banner IARNA 300x600

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping