Studentii FSEGA s-au clasat pe locul al doilea in cadrul competitiei „Business & Management Case Competition”

Scris de 

Echipa Universității Babeș-Bolyai a participat, în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie, la competiția internațională de studii de caz „Business & Management Case Competition”. Concursul a fost organizat de Universidad Panamericana în orașul Guadalajar din Mexic.

 

Echipa clujeană, formată din reprezentanții Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB – Barabási Tamás (Informatică economică, anul 3), Boga Balázs (Management, anul 2), Izsák Réka (Finanțe și bănci, anul 2) și Jakó Zsolt (Management, anul 3) și coordonați de prof. univ. dr. Szász Levente, conf. univ. dr. Gy0rfy Lehel-Zoltán, respectiv lect. univ. dr. Rácz Béla-Gergely –, a câștigat cele două runde de calificare, ajungând, astfel, în finala mare a competiției, unde, pe baza prezentărilor, a reușit să se claseze pe locul II, în spatele echipei canadiene reprezentând Simon Fraser University, surclasând echipele de la Chinese University of Hong Kong, respectiv Copenhagen Business School din Danemarca.

 

În prima rundă de calificare, echipele participante au avut sarcina de a elabora o strategie de afaceri pentru una dintre cele mai mari companii globale din industria produselor de panificație, Bimbo Group. Echipa UBB a avut o soluție bine întemeiată din punct de vedere economic și a câștigat grupa în fața echipelor de la University of Washington (SUA) și University of Alberta (Canada).

 

În cea de-a doua rundă de calificare echipele au primit ca temă generarea unei strategii de expansiune internațională pentru o firmă locală producătoare de tequila. Echipa clujeană a avut din nou o performanță de excepție și a câștigat grupa în fața echipelor de la University of Vermont (SUA) și University of Glasgow (UK). În finala mare s-au calificat patru echipe studențești, printre ele și reprezentanții UBB, care au reușit să urce pe a doua treaptă a podiumului.

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping