Imprimă această pagină

Muzeele clujene sunt tot mai populare in randul vizitatorilor

Scris de 

Cel mai mare număr de vizitatori, respectiv 74.526 de persoane a fost înregistrat în 2019 la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în creștere cu aproximativ 6500 comparativ cu anul 2018. Din acest total, o pondere ușor mai ridicată (38.430 de vizitatori) a revenit celor care au trecut pragul Parcului Etnografic ,,Romulus Vuia” din Hoia.

 

În același timp însă, și obiectivele de patrimoniu găzduite de Secția Pavilionară – Palatul Reduta de pe strada Memorandumului au trezit interesul unui număr mare de clujeni și de turiști, respectiv 36.096 de persoane. Pe următoarea poziție în clasamentul celor mai vizitate muzee din subordinea Consiliului Județean se află Muzeul de Artă Cluj-Napoca, cu 70.018 vizitatori, instituția muzeală primind în 2019 cu aproape 6.000 de persoane mai mult comparativ cu anul 2018. Aceștia au putut admira atât lucrări din cadrul expozițiilor permanente ale muzeului cât și capodopere expuse în cadrul celor 62 de expoziții temporare organizate în anul 2019. Pe lângă vizitatorii de la sediul instituției, lucrări din patrimoniul muzeului au mai fost admirate de peste 40.000 de iubitori de artă, la diferite expoziții organizate în țară.

 

Nu în ultimul rând, Muzeul Memorial ,,Octavian Goga” Ciucea a primit, pe parcursul anului 2019, vizita a 17.426 de persoane. Mare parte a publicului vizitator a fost format din grupuri organizate de elevi însoțiți de cadre didactice, participanții la acțiunile culturale ce au avut loc în incinta muzeului, publicul specializat din domeniul culturii și literaturii, admiratori ai creației literare și ai personalității marelui poet și om politic transilvănean Octavian Goga, turiști străini și alte categorii de vizitatori.

 

Citeste si:

----> UBB organizeaza concursuri care inlocuiesc admiterea la facultate

----> Targul de Craciun Cluj-Napoca s-a clasat pe locul 8 in topul celor mai frumoase targuri de Craciun d…

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.