Mananca o pizza la preturi studentesti si ajuta un copil sa mearga la liceu!

Scris de 

Dacă vrei să ajuți un elev sărac să meargă la liceu, tot ce trebuie să faci este să intri într-unul dintre restaurantele KFC sau Pizza Hut și să donezi o sumă (cât de mică, nu contează) pentru tinerii defavorizați. În cadrul campaniei ”Vreau în clasa a noua”, inițiată de World Vision România, alături de lanțurile de restaurante menționate mai sus, se strâng fonduri pentru a oferi 57 de burse pentru elevii cu o situație materială precară, care locuiesc în zona rurală și ai căror părinți nu își permit să îi trimită la liceu.

Această campanie se află la cea de-a șasea ediție și au loc numeroase activități, precum campionate de fotbal, licitații cu obiecte personale sau vânzări a produselor de sezon. O licitație a avut loc chiar aseară, iar angajații Pizza Hut din Iulius Mall au adus fiecare câte un obiect personal (cărți, dvd-uri, bijuterii, accesorii, decorațiuni interioare) și au strâns la final peste 360 de lei. Conform unui comunicat de presă emis de reprezentanții Pizza Hut, până acum peste 500 de copii au beneficiat de bursele oferite, iar jumătate dintre ei au ajuns și la facultate, reușind astfel să își continue studiile și după stadiul gimnazial.

 

Ce poți să faci tu pentru acești tineri elevi? Să donezi o sumă cât de mică într-unul dintre sediile Pizza Hut și KFC (le găsești în Iulius Mall, în Polus Center și pe strada Iuliu Maniu). Nu este necesar să consumi ceva pentru a putea face o donație, dar trebuie să îți spun că există oferte foarte avantajoase la pizza, cum ar fi: o pizza Margherita cu alte trei ingrediente la alegere e numai 10 lei, un meniu Student constă într-o pizza medie și două pahare de suc din gama Coca-Cola și costă 16 lei, iar în fiecare luni este oferta de 2 pizza medii la preț de una.

licitatie pizza hut

 

Perioada în care poți să donezi este 1-31 octombrie. Mănâncă o pizza bună și ajută un copil să meargă la liceu!

 

Isabela Latiș

Absolventă a facultății de Jurnalism, content writer la CampusCluj.ro, pasionată de fashion, publicitate și mediul online. Ador călătoriile, fotografia și cărțile bune.

Website www.bloggerissa.com

Lasă un comentariu

banner IARNA 300x600

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping