Imprimă această pagină

Topul magazinelor din Cluj iubite si apreciate de oameni

Scris de 

Agenția de marketing Loopaa dezvăluie rezultatele primei cercetări de piață din România care analizează mărcile preferate la nivel de Cluj-Napoca. Sub sloganul „Brandurile tale de suflet din orașul tău de suflet”, cercetarea Loopaa oferă topuri ale mărcilor clujene, luând în calcul notorietatea brandurilor și frecvența de cumpărare, și divulgă și ingrediente din rețetele lor de succes.

Potrivit rezultatelor obținute, cel mai îndrăgit magazin comercial este Auchan, urmat de Kaufland și Lidl, iar cel mai apreciat magazin de electrice și electrocasnice e Altex, apoi Domo și eMAG.

 

Restaurantul în care majoritatea respondenților preferă să ia masa este Marty, la mică distanță situându-se KFC și Toskana.

 

Interservisan e câștigătorul la categoria centre medicale private, urmat de Regina Maria și Medstar, iar, în ceea ce privește farmaciile, se pare că formula perfectă e deținută de Catena, locurile următoare fiind ocupate de Sensiblu și Remedium. OMV este liderul în cazul benzinăriilor, urmat de MOL și Petrom.

 

imagine comunicat presâ Loopaa

 

În cadrul studiului, sunt evidențiate și motivele care stau la baza alegerii unui anumit brand, fie ele situaționale sau emoționale, și sunt urmărite gradul de atașament față de o marcă și ușurința înlocuirii acesteia. Studiul este unul amplu, fiind chestionați peste 600 de clujeni, atât online, cât și offline.

 

„La nivel de Cluj, de mult timp se simțea nevoia unui astfel de studiu. Este foarte interesant să vezi cum a evoluat marketingul din Cluj-Napoca și să observi cum au reușit să se impună brandurile în timp. Agenția Loopaa acordă o importanță deosebită părții de research în complexul proces de creare a unei strategii de marketing, iar cercetarea de față este doar un prim pas în a descoperi realitațile economice existente, atât la nivel local, cât și național” a declarat Victor Gavronschi, Managing Director Loopaa.


Mai multe informații privind activitatea agenției de marketing Loopaa se pot găsi pe site-ul www.loopaa.ro.

 

Banner 3 cercetare Loopaa

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.