Rucodelie este locul unde obiecte din piele și lemn (genți, curele, portofele etc.) devin, așa cum spune și Părintele, rezultatul bucuriei mai multor oameni de a lucra împreună. Însă pe lângă această bucurie și dragoste față de lucrul de mână, determinantă este și priceperea, obiectele fiind făcute folosind tehnici tradiționale, inspirate din arta bizantină și arta populară românească.

Am putea umple pagini discutând despre Părintele Savatie sau despre ceea ce a realizat, dar scopul acestui text este să ”vorbească” el, nicidecum noi. Așadar, mai jos veți da de prețioasele sale sfaturi și păreri în legătură cu diferite subiecte: de la educație la omul contemporan, ori de la stres la succes și împlinire.

Dumneavoastră sunteți un om care a reușit să folosească cu succes darurile, fie ele primite sau dobândite de-a lungul vieții. Combinați aptitudinile artistice cu cele meșteșugărești, cele filosofice cu talentul liric și așa mai departe. Având în vedere că există din ce în ce mai mulți tineri confuzi, care nu știu nici măcar ce e potrivit pentru ei, la ce sunt buni de fapt, cum credeți că ar putea găsi răspunsul? Luând în calcul cazul dumneavoastră, care element s-a dovedit a fi derminant în acest complicat proces?

Educația de acasă e hotărîtoare. Îndeobște, educația îl face pe om, om. De la un timp însă am început să urmăresc faptul că oamenii se nasc într-un anume fel, că au o moștenire genetică. E foarte posibil ca cineva să fie educat și învățat să facă anumite lucruri, să deprindă unele învățături și meserii, îndemînări, chiar dacă nu s-a născut cu ele în sînge. Dar fiul unui cizmar va învăța mai ușor să facă cizme. Există două categorii de oameni care au reușit: unii care au reușit greu și alții care au reușit ușor. A reuși ușor este un dar, a reuși greu este o virtute. Astfel lucrurile se egalează în fața lui Dumnezeu, în fața lumii, într-o balanță dreaptă. Mie mi-a dat Dumnezeu să fac ușor tot ce fac, să nu simt nici o osteneală, să mă bucur de ceea ce fac, avînd în asta o răsplată sufletească suficientă. Părinții mei au încurajat întotdeauna orice fel de lucru de care mă apucam, chiar dacă mă apucam de lucruri total incompatibile: am făcut lecții de acordeon, lupte libere, pictură, tenis de masă, cu alte cuvinte, un copil indecis. Sînt de părere că un copil trebuie lăsat să le încerce pe toate, chiar dacă părinții pierd banii plătiți pentru școala precedentă – timpul va arăta unde să se oprească și ce i se potrivește mai bine.

În cartea dumneavoastră, Sindromul ”cesăfac”, atingeți subiectul educație, observând că aceasta a ieșit de sub monopolul statului și a devenit accesibilă grupurilor, prin mass media și alte arme ale lumii contemporane. Așadar, avem pe de-o parte un sistem de educație învechit, depășit, care nu mai are legătură cu actualul context, iar pe de altă parte multă dezinformare, manipulare și chiar îndobitocire. În aceste condiții, ”cesăfacă” un tânăr prins între cele două tabere pentru a se dezvolta, personal și profesional, sănătos?

Există, desigur, ”sisteme” de educație: modelul grecesc de educație, educația de tip confucianist, marxist și așa mai departe. Dar omul nu izbîndește printr-o educație de gloată. În orice cultură, se remarcă cel care are o educație specială de acasă, de la tatăl său și mama sa. Cei care nu au avut parte de o astfel de educație să nu se întristeze prea mult – avem Tată ceresc și Mamă bună pe Maica Domnului de la care primim în chipul cel mai tainic și mai cald ”educația” cuvenită prin lucrarea harului. Niciodată nu e prea tîrziu pentru a deveni noi înșine.

Tot în această carte, ridicați problema oamenilor care ajung să facă ceva ce nu le aduce bucurii, sacrificând confortul psihic în detrimentul unui minim confort social. Pentru un tânăr obișnuit, fără o situație materială impresionantă și, mai mult, în condițiile în care puține sunt companiile care angajează oameni pentru a-i forma profesional, credeți că e greșit ca acesta să facă compromisuri, alegând locuri de muncă provizorii?

Ce să facă sărmanii oameni, dacă nu au un loc de muncă, un ban de cheltuială? Muncesc la ocazie. Nu e nimic grav în asta, e ceva normal. Poate munca nu le aduce bucurie, dar au bucurie atunci cînd cîștigă un ban cu care să-și hrănească familia. Timpul le așază pe toate. Un om bun găsește întotdeauna un motiv de bucurie.

Cum arată profilul omului din ziua de azi, din punct de vedere profesional și nu numai? Care credeți că sunt punctele lui forte și ce credeți că îi lipsește cu desăvârșire?

Cea mai mare dramă este că omul contemporan este echivalat în bani. Profesiile se echivalează în bani. Dorința este mișcată de bani. Frumusețea este echivalată în bani. Tinerețea. Inteligența. Toate darurile lui Dumnezeu. Omul de azi nu învață un lucru de dragul frumuseții acelui lucru, de dragul folosului pe care îl poate aduce celor din jur. Scopul a fost schimbat, iar prin asta s-a schimbat totul. S-a schimbat chiar omul, pe neobservate, ca un asasinat prin somn. Omul de azi este ca cel care doarme sub copac în timp ce cineva îi toarnă venin în ureche.

Spuneți-ne, vă rog, câte ceva despre Rucodelie. Cum v-a venit ideea de a construi acest brand, care a fost cel mai mare obstacol de care v-ați lovit la început, cât timp implică crearea unei genți, de pildă, care e cea mai mare satisfacție din toată această ocupație și care este obiectivul principal al existenței Rucodelie?

Nu am intenționat să construiesc un brand. Am început să fac niște lucruri din piele. Știam că vreau să fac niște lucruri frumoase și știam că le pot face, totuși nu știam cum trebuie să arate. În timp ele au început să se cristalizeze și, ca în orice îndeletnicire, experiența este hotărîtoare. Cea mai mare bucurie nu e fiecare lucru în sine, deși și asta este o satisfacție, cea mai mare bucurie e să văd mai mulți oameni cum încep să lucreze împreună. A lucra cu mîinile, a bate cu ciocanul, a potrivi ațe, culori, forme, toate naturale, ca din mîna lui Dumnezeu, este un prilej de mare împăcare.
Niciodată nu am zis asta, pentru că e o vorbă folosită de toți cei care vînd ceva, dar oamenii care cumpără lucrurile noastre sprijină o poveste din care vreau să renască dragostea firească față de lucrul cu mîinile, capabil să întrețină familii, cu timpul școli și poate mici comunități. Sînt împotriva modei căutătorilor de fonduri, de granturi, de sponsorizări. Cred că putem munci cinstit fără a întinde mîna la tot felul de boieri ai lumii acesteia și mai cred că Dumnezeu a dat fiecărui om destule daruri și îi oferă întotdeauna destule prilejuri pentru a se descurca în această lume.

Dacă ți-a plăcut și ai vrea mai mult, dă click aici pentru a citi interviul complet, sau îl poți urmări în continuare pe părintele Savatie Baștovoi aici sau citindu-i cărțile. Dintre lucrările sale de referință, amintim de: Iepurii nu mor (roman tradus și în franceză), Nebunul (roman tradus și în rusă), Între Freud și Hristos (eseu, tradus și în macedoniană), Diavolul este politic corect, Fuga spre cîmpul cu ciori – amintiri dintr-o copilărie ateistă și Sindromul ”Cesăfac”. 

Sursa foto: contul de Facebook personal