Apariția misterioasă a unui monolit tulbură liniștea unei comunități dacice în campania de imagine a celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021). Spotul semnat de artiștii româno-britanici Antonși Damian Groves, după un concept creat de echipa TIFF, surprinde un fenomen bizar petrecut în urmă cu mai bine de 2000 de ani în locul unde se află astăzi orașul Cluj-Napoca. În versiunea creatorilor, așa a arătat prima întâlnire cu lumea fascinantă a cinematografiei. Campania de imagine este lansată în preajma unei zile speciale în istoria TIFF: pe 3 iunie 2002 a avut loc deschiderea oficială a primei ediții. 

În ciuda unui debut marcat de capriciile vremii, cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania de la Sibiu a fost sărbătorită cu săli pline, numeroși invitați speciali, proiecții românești sold-out, premiere naționale și evenimente speciale în aer liber. Cel mai mare eveniment din România dedicat filmului și industriei cinematografice a atras, între 27 – 30 iunie, la Sibiu, mii de participanți, în cele 7 spații partenere.

Parking, cel de-al patrulea lungmetraj semnat de Tudor Giurgiu, se lansează în cinematografele din întreaga țară săptămâna aceasta, după ce va avea 3 avanpremiere în Oradea (11 iunie), Timișoara (12 iunie) și Iași (13 iunie). Filmul, care a avut premiera mondială pe 31 mai, în deschiderea celei de-a 18-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), va fi distribuit de Transilvania Film în cinematografele din toată țara începând cu 14 iunie.

La aniversarea celor 18 ani de la prima ediție, Festivalul Internațional de Film Transilvania celebrează, printr-o serie de proiecții și evenimente speciale, cinematografia română și succesele profesioniștilor din domeniu, aici și peste hotare. Sute de invitați vor veni la Cluj între 31 mai și 9 iunie, pentru a-și întâlni publicul și pentru a fi prezenți la numeroasele premiere anunțate.

Unul dintre cei mai aclamați și iubiți actori români de teatru și film, inegalabilul Marcel Iureș va fi celebrat la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. La gala de închidere din 8 iunie, pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca, unde a și debutat în urmă cu 40 de ani, actorul va fi distins cu Premiul de Excelență – un omagiu adus activității sale artistice impresionante.

Filme „la cald”, venite direct de la Cannes, dar și povești bazate pe întâmplări reale și analize sociale puternice vor completa seria de surprize rezervate publicului TIFF, la cea de-a 18-a ediție a celui mai mare eveniment de film din România. 

 

Antonio Banderas interpretează magistral rolul lui Pedro Almodóvar în Durere și glorie (Pain and Glory), cel mai recent film al faimosului regizor premiat în 2002 cu Oscar pentru scenariul original Talk to Her și distins, de-a lungul carierei, cu peste 130 de trofee în marile festivaluri. Cel de-al 21-lea lungmetraj pe care îl semnează are un puternic caracter autobiografic și reconstituie, introspectiv, diferitele etape din viața cineastului spaniol. Pelicula - în care mai joacă Penelope Cruz și Leonardo Sbaraglia - concurează pentru trofeul Palme d’Or la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film de la Cannes și va fi prezentată la TIFF, în premieră în România, pe ecranul-gigant din Piața Unirii Open Air, urmând ca din toamnă să intre în cinematografele din țară, distribuită de Independența Film.

Young Audience Award (YAA), eveniment internațional creat de Academia Europeană de Film în 2012 pentru a stimula în rândul tinerilor pasiunea pentru cinema și gândirea critică, se va desfășura anul acesta simultan în 55 de orașe din 34 de țări. Cluj-Napoca, prin EducaTIFF, program al Asociației Pentru Promovarea Filmului Românesc, găzduiește YAA pentru al șaselea an consecutiv la Cinema Victoria. Evenimentul este deschis tuturor tinerilor care au împlinit 12, 13 sau 14 ani, iar accesul este liber.

Compozitorul și pianistul Jean-Michel Bernard, premiat la Cannes, în 2007, și legendarul grup francez Les Négresses Vertes vor concerta în premieră, în România, la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 mai – 9 iunie, Cluj-Napoca). Cele două evenimente muzicale sunt organizate în cadrul „Sezonului România-Franţa 2019” la TIFF.

EducaTIFF, programul de educație cinematografică prezent de peste 11 ani în viața elevilor din Cluj-Napoca, propune 5 zile de proiecții de film, lecții de cinema și concursuri de cronici de film cu premii pentru toate școlile din oraș. În perioada 25‑29 martie, la Cinema Victoria, sunt programate proiecții zilnice de filme pentru copii și adolescenți, un instrument extraordinar de dezvoltare a gândirii, imaginației și capacității de sinteză și exprimare în rândul tinerilor.

În 2019, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) atinge, oficial, vârsta maturității. Cea de-a 18-a ediție va avea loc între 31 mai și 9 iunie, iar organizatorii au deja vești bune pentru cinefili: primele filme confirmate în program au fost lansate în cele mai importante festivaluri ale toamnei și vor avea premiera românească la Cluj‑Napoca.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.