Primul exemplu de scrisoare de intenție este pentru un candidat entry-level, fără experiență sau cu experiență minimă. Deși are o exprimare mai liberă, fiind potrivit pentru companii private și medii de lucru informale, în acest model de scrisoare de intenție se păstrează, totuși, un ton respectuos, formal.
Primul model de scrisoare de intenție
Stimate Domnule/Doamna,
Vă adresez această scrisoare de intentie ca răspuns la anunțul dumneavoastră pentru postul vacant pe care îl aveți în instituție. Am absolvit Facultatea de Administrație și Afaceri, Universitatea din București și consider că în anii de studenție am acumulat multe cunoștințe în drept, economie, management, marketing și finanțe. Aștept cu nerăbdare să pun în practică aceste cunoștințe, combinate cu abilități utile domeniului și, implicit, jobului dvs. Sunt o persoană dinamică, cu aptitudini foarte bune de comunicare, dobândite în experiența mea (de promoter), responsabilă, hotărâtă, interesată în perfecționarea profesională în domeniul economic.
Îmi doresc să am șansa de a lucra în compania dumneavoastră, unde aș putea să-mi pun în evidență capacitățile intelectuale și experiența acumulată (conform CV anexat) pentru a îndeplini sarcinile și scopurile organizației, cât și pentru dezvoltarea carierei mele.
Dacă veți considera că motivația și calificarea mea sunt oportune pentru obținerea unui loc în cadrul companiei dumneavoastră, sunt disponibil în orice moment pentru a fi contactat în vederea discutării detaliilor unei posibile colaborări.
Vă mulțumesc,
Prenume și nume.
Al doilea exemplu de scrisoare de intenție este mult mai sobru, în așa zis ''limbaj de lemn''. Acest model de scrisoare de intenție este recomandat mai ales in mediile formale, cum ar fi bănci și companii de stat sau pentru joburi cu un mare grad de responsabilitate și seriozitate.
(P)Vezi lichidarile de stoc de la eMAG
Al doilea model de scrisoare de intenție
Stimate Domnule/Doamna,
Subsemnatul, Prenume Nume, am luat la cunoștință cu interes de posibilitățile pe care le oferă compania dumneavoastră. Animat de dorința de a reuși, de ambiție, tenacitate și optimism, supun atenției dvs. candidatura mea în vederea obținerii postului de Analist vânzări. Am beneficiat de o pregătire universitară și de o experiență în vânzări acumulată în cadrul SC XYZ SRL și sunt pregătit pentru un parteneriat fructuos prin care veți avea la dispoziție avantajele formării mele teoretice și pe cele ale unei semnificative experiențe de care dispun în domeniul vânzărilor.
Documentându-mă asupra activităților derulate de firma dvs., am constatat cu satisfacție că profilul și realizările acesteia corespund pe deplin aspirațiilor și nevoilor mele. Acesta este motivul pentru care îmi permit să apreciez că dorința mea de afirmare, entuziasmul, tenacitatea, fidelitatea și pasiunea mea pentru reușită totală (atingerea obiectivelor) sunt numai câteva din trăsăturile pe care voi fi onorat să le pun la dispoziția unei echipe tinere și dinamice. Oportunitatea unei discuții despre cum ar putea fi folosite cunoștințele și priceperea mea în avantajul companiei dvs. ar fi binevenită.
Cu deosebită considerație,
Prenume și nume
Al treilea model de scrisoare de intenție (în limba engleză)
Vrei să te angajezi într-o multinațională? Limba engleză este necesară în orice companie multinațională din România. Când aplici la un job postat de o companie multinațională, trebuie să ai la îndemână o scrisoare de intenție în limba engleza pentru a-ți maximiza șansele de a fi chemat la un interviu de angajare. Îți oferim mai jos un model de scrisoare de intenție în limba engleză.
NUME PRENUME
TELEFON
Dear Sir/Madame:
I’m writing this letter because I want to be part of your Sales Team.
I’m an ambitious person, very motivated to succeed in a multinational company.
My experience in online marketing, sales and customer services can be used to improve the results in your sales department. I would also like to be given the opportunity of working in a competitive environment where I could use my skills and experience to fulfill both the goals and requirements needed and also my career.
I am available for an interview and I would be happy to provide you with further information. Please contact me at the mentioned telephone number or e-mail adress.
Sincerely,
Prenume și nume
Sursa: myjob.ro
Sursa foto: sophisticatededge.com
Foarte frumos sunt foarte inspirata...