OmniPass si-a inceput activitatea

Scris de 

Începând din 3 octombrie 2016, OmniPass și-a început activitatea de vizare și eliberare carduri atât în Cluj cât și în Timișoara. Mii de studenți sunt așteptați de Luni până Vineri, în intervalul orar  1100-1900, la sediul OmniPass de pe strada Avram Iancu nr. 27.  În prima zi, au trecut pragul sediului OmniPass peste 700 de studenti, iar alți 300 au aplicat deja online pentru card.

Anul universitar 2016 – 2017 aduce pentru comunitatea OmniPass mult mai multe beneficii, dar și o nouă modalitate, simplificată,  de a intra în posesia cardului. Totodată, organizația OmniPass și-a relansat și noul site, urmând ca pe viitor să fie lansată și o aplicație pentru smartphone.

Studenții de anul întâi, dar și studenții care până în momentul de față nu au beneficiat de un card OmniPass, se pot preînscrie online, accesând www.omnipass.ro, urmând doar trei pași simplii, iar în maxim 5 zile,  aceștia își pot ridica pachetul OmniPass (format din legitimația OmniPass și cardul bancar MasterCard Contactless BT – OmniPass)  de la una dintre sucursalele Băncii Transilvania din oraș.

La fel ca și în anul universitar precedent, cardul OmniPass se eliberează gratuit. Conform HCL 97 din martie 2015 cardurile, care pot fi folosite pentru a beneficia de gratuitate sau reducere la abonamentele pentru transportul în comun, sunt emise obligatoriu cu TITLU GRATUIT.

Tudor Perian

Pasionat de webdesign si seo. Project Manager la www.campuscluj.ro

Lasă un comentariu

Cum sa alegi cel mai bun aspirator robot pentru locuinta ta?

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.