Cea de-a 4-a ediție Techsylvania, unul dintre cele mai influente evenimente de tehnologie din Estul Europei, se apropie cu pași repezi. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Studenților, în Cluj-Napoca, între 17-20 iunie, unde sunt așteptați peste 1500 de participanți. Acesta este format dintr-o conferință unde vor veni speakeri de la companii de prestigiu la nivel global, un maraton de programare de 24 de ore (hackathon) și Startup Avalanche, o competiție pentru companii aflate la început de drum.

Cea de-a VII-a ediţie a Zilelor Clujului a inceput de ieri seara si va tine pana in 28 mai 2017. Festivalul se va desfășura în 30 de locuri din oraș, va cuprinde peste 100 de evenimente și va angrena peste 50 de parteneri din rândul asociațiilor, organizațiilor sau instituțiilor clujene. Tema ediției din acest an va fi “Orașul se conectează”. Programul ediției din acest an a fost conturat mulțumită implicării active a comunității clujene, care a transmis un număr impresionant de propuneri.

Departamentul de Jurnalism din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a UBB organizează, în perioada 25-31 mai 2017, cea de-a treia ediţie a Zilelor culturii media, o manifestare dedicată specialiştilor şi viitorilor jurnalişti, dar nu numai lor.

Facultatea de Teatru și Televiziune organizează cea de a XIV-a ediție a Festivalului Absolvenților „Galactoria”. Evenimentul, desfășurat în perioada 27 mai – 3 iunie 2017, va cuprinde spectacole de teatru susținute de absolvenții facultății și workshopuri conduse de invitații Galei. Evenimentele vor avea loc la Facultatea de Teatru și Televiziune, Studioul Radu Stanca din cadrul Facultății de Litere, Enigma Cafe, Teatrul Național din Cluj-Napoca, Reactor de creație și experiment și Fabrica de pensule.

Mutarea la Urania Palace înseamnă pentru Create.Act.Enjoy mai mult spațiu de desfășurare luna aceasta, publicul clujean primește mai mult, chiar mai Multumult de la programul companiei independente de teatru şi film.

Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, Galeria Casa Matei şi Asociaţia Studenţilor Universităţii de Artă şi Design (ASUAD) organizează în perioada 4 – 31 mai cea de-a şaptea ediţie a proiectului “EXPO MARATON 2017”.

"Editie Speciala" este avanpremiera unui nou proiect marca Horatiu Malaele. Maestrul ironiei si al hazului ascutit va fi secondat pe scena de fiul sau, Bogdan Malaele, si de muzicianul Radu Captari. Spectacolul are o dinamica deosebita, Malaele tatal si fiul avand momente spumoase de dialog actoricesc, sau monologuri ce vor face publicul spectator sa treaca de la lacrima emotiei la rasul in hohote.Noul spectacol are la baza texte puternice, pline de emotie, pigmentate cu momente "Best of Horatiu", culese din cele mai bune reprezentatii ale actorului. Muzica special aleasa de Radu Captari si melodiile noi compuse pe texte ale lui Horatiu Malaele, vor intregi acest univers in care veti trai pentru o ora si jumatate. 

Cel mai mare hackthon la nivel mondial, NASA Space Apps Challenge, va avea loc simultan la București, Cluj-Napoca și Timișoara pe 29-30 aprilie. Competiția se adresează unui public cu nivel de experiență variat și din diverse domenii: elevi, studenți, programatori, oameni de știință, profesori, tehnologi, artiști, designeri, ingineri, storytellers, studenți sau antreprenori.

Fostul premier, Dacian Cioloș, va participa joi, 6 aprilie 2017, la dezbaterea cu tema „Uniunea Europeană post-Brexit și locul României. De la scenarii la realități”, organizată de  Grupul de Reflecţie şi Analiză Internaţională CITADEL de la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeş-Bolyai.

Noaptea Muzeelor va avea loc în 2017 pe 20 mai. Atunci, muzeele din Romania îşi vor deschide porţile alături de alte câteva mii de instituţii similare din întreaga Europă. Data evenimentului este aleasă de Ministerul Culturii din Franţa şi este preluată de fiecare ţară în parte. Ediţia din acest an va aduce mai multe surprize in toata tara.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.