Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.
Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din Cluj-Napoca a demarat în cursul lunii trecute o campanie inedită. Reprezentanţii facultăţii din cadrul UBB Cluj şi-au asumat că pentru fiecare 10 luat de studenţi în sesiunea de examene va fi plantat un copac.
Filmul Urma, în regia lui Dorian Boguță, intră în cinematografele din România din 6 martie și aduce un nume nou pe marele ecran: Irina Rădulescu, fiica regretatului actor Dem Rădulescu. Actriță talentată de teatru, Irina (33 de ani) se află la primul rol într-un film românesc. A copilărit printre artiști, mama sa fiind actrița Adriana Șchiopu, a debutat în teatru la doar 7 ani, a apărut în emisiuni de televiziune împreună cu tatăl ei, iar din 2008 poate fi văzută pe scena Teatrului Mic din București.
Evenimentele speciale la care urmează să participăm sunt un motiv bun de regândire și reevaluare a garderobei.
Cea de-a șasea ediție a festivalului UNTOLD îi aduce pe cele 10 scene pe unii dintre cei mai renumiți artiști internaționali ai momentului, dar și trupe legendare care s-au reunit și care fac sold out pe marile stadioane ale lumii. The Pussycat Dolls s-a reunit la sfârșitul anului 2019, după nouă ani de pauză. Acest moment a generat euforie în toată lumea, mai ales că au anunțat și lansarea unui single de revenire, intitulat "React". De când s-au reunit, trupa face spectacole sold out cu zeci de mii de fani, în doar câteva minute. The Pussycat Dolls au avut 10 piese de Top 40 în UK's Official Singles Chart, două dintre acestea au ajuns NO 1: "Don't Cha" și "Stickwitu", iar în Top 100 Girls Band Singles of the last 25 Years, un clasament întocmit de Official Charts, The Pussycat Dolls sunt prezente cu opt piese. Billboard a inclus trupa în lista celor mai de succes proiecte apărute în anii 2000, fetele reușind și un record de vănzări, 54 de milioane de albume, iar canalul TV, VH1 le-a poziționat pe locul 10 în clasamentul Greatest Women in Music. Toate hiturile lor se vor auzi în vară pe mainstage-ul festivalului UNTOLD.
Filmele clasice primesc un suflu nou la Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai - 7 iunie) în spectacole unice - experimente cu muzică și film, fuziuni între clasic și electro, jazz, pop sau rock. Biletele la primele evenimente speciale anunțate, precum și abonamentele pentru ediția a 19-a pot fi achiziționate deja pe tiff.eventbook.ro.
Echipa filmului Urma, în regia lui Dorian Boguță, și formația Urma lansează un videoclip pentru una dintre cele mai cunoscute piese ale trupei de rock alternativ: A Place for Me, de pe albumul Trend Off din 2007. Urma intră în cinematografele din toată țara pe 6 martie, distribuit de Transilvania Film. Videoclipul poate fi vizionat aici.
Banca Naţională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, pe 17 februarie, o monedă din argint cu tema „100 de ani de la înfiinţarea Operei Române din Cluj”. Valoarea nominală va fi de 10 lei.
Compania Google organizează la Cluj-Napoca o nouă sesiune de cursuri gratuite de programare. Mai exact, cei interesaţi pot opta pentru una din următoarele limbaje de programare: Java, Python, Android Fundamentals şi Android Advanced.