Cea de-a treia ediție a Cluj Craft Beer Festival, eveniment dedicat berii artizanale și fabricilor independente din România, va avea loc în perioada 11-14 iulie 2019, în parculIulius din Cluj Napoca. La cele 4 zile de festival vor fi prezenți peste 20 producători de bere și cidru artizanal, cu peste 100 sortimente diferite, băuturile fiind servite direct de către berari, din standurile amenajate la locația festivalului.

Artistul Sir Tom Jones a revenit în România la invitația Emagic, cu piese clasice de pe cele peste 40 de albume înregistrate, care i-au câștigat admirația criticilor și fanilor. Sir Tom Jones a urcat pe scenă în jurul orei 20:00 și timp de 2 ore a delectat publicul, care a cântat alături de el hiturile cele mai cunoscute: SexBomb, Delilah, It’s Not Unusual, What’s New Pussycat, Kiss, Mama Told Me Not To Come. 

Macheta cuprinde zone precum Piața Unirii, Piața Avram Iancu și Piața Cipariu, respectiv toate străzile adiacente din acest perimetru. Astfel, Cluj-Napoca se alătură unei liste lungi de importante orașe europene a căror zonă centrală este reprezentată în „punctul 0” al orașului.

Începând de la 1 iulie 2019, la Cluj-Napoca se va implementa colectarea selectivă a deșeurilor pe 4 fracții: deșeuri reziduale, hârtie/carton, plastic/metal, sticlă. "Începând de săptămâna viitoare, pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca vor putea fi consultate zilele și intervalele în care se ridică fiecare fracție, pentru fiecare din cele patru categorii de deșeuri fiind utilizate mașini de salubritate dedicate", a declarat viceprimarul Dan Tarcea, la un post de radio local. 

Relaxat, fericit și impresionat de numărul copleșitor de fani care au vrut să-i fie alături în seara de gală, Nicolas Cage s-a aflat, sâmbătă, pe 1 iunie, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, pentru a primi din partea TIFF Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale.

 

,,Sunt foarte fericit să fiu din nou aici, în România, unde am filmat deja două filme de care sunt mândru. Ambele experiențe au fost minunate și mă bucur să vă spun personal că sunt recunoscător pentru asta.’’. Actorul s-a declarat fascinat de spiritul Transilvaniei și le-a mărturisit celor prezenți că România, cu poveștile ei despre Vlad Țepeș, a avut un efect special asupra imaginației sale. Acesta și-a anunțat intenția de a filma pentru un nou proiect la noi în țară. ,,Voi pune acest trofeu pe noptiera de lângă pat, și când mă voi simți singur la 3 dimineața, mă voi gândi la prietenii mei din Transilvania!’’, a mai adăugat el, înainte de a viziona, împreună cu publicul, Față în față (Face Off), în regia lui John Woo, unul dintre filmele sale preferate.

 

Superstarul pe care The Guardian îl descria recent ca fiind ,,cel mai important actor al zilelor noastre’’ și-a continuat vizita în România cu un masterclass organizat duminică, la ora prânzului, și cu o baie de mulțime, care le-a oferit fanilor șansa de a se fotografia cu el. Într-un dialog cu directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov, Nicolas Cage a împărtășit publicului detalii din culisele celor mai cunoscute filme din cariera sa. A vorbit despre lucrurile care îl inspiră, despre secretele și tehnicile sale actoricești, despre relația cu Hollywood-ul și despre proiectele sale viitoare.

 

,,Primul și cel mai mare dar al unui actor este imaginația. Al doilea este capacitatea sa de a-și folosi imaginația și forța de a crede în ea.’’ a subliniat Cage, povestind despre sursele sale de inspirație de-a lungul timpului. Pentru a construi personajul alcoolic din Leaving Las Vegas (r. Mike Figgis), care i-a adus Oscarul pentru cel mai bun actor într-ul rol principal, recunoaște că l-a avut în minte pe bețivul familiei, un unchi pe care l-a și angajat consilier pe platou. A recunoscut că nu s-a așteptat niciun moment să primească această distincție și că înainte să accepte proiectul, respins deja de toate casele de producție, agentul său l-a sfătuit să n-o facă. ,,Oricum n-o să câștig niciodată un Oscar’’, și-a zis, și a acceptat. Crede că ideea de a face un film din dorința de a câștiga premii este din start o premisă greșită. Așa a ajuns să joace, în cei peste 40 de ani de carieră, roluri extrem de variate, atât în filme cu bugete gigantice, cât și în producții independente, toate extrem de apreciate de public.

 

Vizita lui Nicolas Cage la TIFF, posibilă cu sprijinul CEMACON, s-a încheiat, duminică seară, cu prezența starului la Castelul Banffy din Bonțida, unde și-a dorit să introducă unul dintre cele mai recente filme în care joacă rolul principal, Mandy (r. Panos Cosmatos).  În următoarele zile, spectatorii TIFF trebuie să se aștepte la multe alte momente și întâlniri speciale cu nume importante ale cinematografiei. Programul festivalului dedică începutul acestei săptămâni evenimentelor care îmbină muzica și filmul. Marți seară, pe 4 iunie, în decorul unic al Arkhai Sculpture Park din satul Vlaha, vom celebra 50 de ani de la prima ediție a legendarului festival Woodstock. Concertul Oigan plays Dylan va deschide proiecția-eveniment a documentarului Generația Woodstock (Woodstock: Three Days that Defined a Generation), proaspăt lansat la Tribeca Film Festival din New York. Filmul reia povestea celor 3 zile care urmau să schimbe lumea, coagulând o întreagă generație în jurul ideii de pace și libertate.

 

Muzica fără frontiere este gata să cucerească publicul și în seara de marți, la concertul legendarul grup muzical francez Les Négresses Vertes. Reuniți după o absență de 18 ani, artiștii care au colaborat, de-a lungul timpului, cu nume mari precum Massive Attack sau Howie B, ajung pentru prima dată în România, pe 4 iunie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților.

 

Biletele la toate evenimentele incluse în programul festivalului pot fi achiziționate atât de la casieriile din Cluj-Napoca, cât și prin intermediul aplicației oficiale, disponibilă în App Store și Google Play.

Chiar dacă azi e joi și mulți dintre voi sunteți concentrați pe task-urile de la birou știm că gândul vă este la preparatele delicioase de pe Aleea Stadionului, de la Street FOOD Festival. Gurmanzii vor avea de făcut alegeri grele pentru că sunt peste 60 de truck-uri cu fel de fel de preparate gustoase care așteaptă să fie descoperite la această ediție.

Arca lui Noe organizează la Cluj o campanie de sterilizări gratuite pentru câini şi pisici. Acţiunea se adresează câinilor, dar şi pisicilor cu proprietar sau fără.

Pe această cale clujenii sunt invitați să transmită idei și propuneri de proiecte pentru noua ediție a evenimentului. Creativ, dinamic, colorat, multicultural, conectat și incluziv, evenimentul Zilele Clujului reflectă comunitatea căreia îi este dedicat. Ultima ediție a Zilelor Clujului a reunit peste 250.000 participanți în cele 4 zile de evenimente.

Aflat la a doua ediție, Culturepreneurs este un program de educație antreprenorială pentru industriile culturale și creative, care implică comunitatea în găsirea unor soluții pentru câteva teme prestabilite din mediul cultural, cum ar fi:

- evaluarea experienței vizitatorilor în spațiile culturale,

- dezvoltarea publicului sau cultura în spațiul virtual.

Unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice ale României, Castelul Peleș, devine pentru câteva ore parte din povestea UNTOLD și locul în care legenda muzicii techno, OXIA va susține un spectacol special. Evenimentul va avea loc azi, 22 aprilie, începând cu ora 19.00 pe platoul din fața castelului și toate cele 300 de bilete scoase la vânzare au fost vândute deja. Evenimentul este organizat de platforma digitală internațională CERCLE în parteneriat cu festivalul UNTOLD și cu Institutul Cultural Român din Franța.

banner IARNA 300x600

autonapoca.ro

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping