S-au deschis inscrierile pentru editia aniversara a RIUF @ 17 martie Sala Polivalenta

Scris de  Feb 18, 2015

RIUF (Romanian International University Fair), cel mai mare târg internațional de universități din țară, revine în Cluj Napoca, pe 17 martie, la Sala Polivalentă. Inițiat și organizat de Grupul EDUCATIVA, RIUF este de 10 ani cel mai mare târg educațional din România și reunește zeci de universități internaționale și mii de tineri români interesați să descopere, într-un singur loc, o oferta educațională completă. 

Începând cu 17 februarie, RIUF dă startul înscrierilor pentru cea de-a XVI-a ediție și le propune tinerilor români să înceapă să își facă planurile pe mai departe, indiferent dacă se gândesc la un program de licență sau de master. Toți cei interesați să participe sunt invitați să completeze formularul de înscriere și vor rămâne, astfel, permanent la curent cu toate informațiile referitoare la programul și activitățile care vor avea loc pe 17 martie, în cadrul RIUF Cluj Napoca.

 

Care ar fi principalele motive pentru care un tânăr ar trebui să participe la RIUF?

În primul rând, târgul își propune de fiecare dată să aducă în atenția participanților cea mai variată gamă de oferte din domeniul educației. De la unele dintre cele mai prestigioase universități din lume și până la școli de limbi străine sau asociații studențești, RIUF poate oferi o imagine de ansamblu asupra oportunităților educaționale și de dezvoltare personală de care pot beneficia participanții.

 

Fie că este vorba de Marea Britanie, Danemarca, Olanda sau România, vizitatorii vor putea interacționa cu expozanții și vor putea afla direct de la ei despre programele de studii disponibile, alături de informații utile care le pot ușura procesul de aplicare la universitatea dorită. Detalii despre taxe de școlarizare sau modalități de finanțare, informații despre cursuri și profesori direct de la studenți internaționali la universități de top – toate vor fi disponibile la RIUF.

 

Mai mult, în cazul în care cei care participă la eveniment își doresc să aplice pentru un program de studiu și nu sunt hotărâți ce vor să studieze sau au nevoie de mai multe informații, pot discuta cu unul dintre consilierii educaționali prezenți în cadrul târgului. EDMUNDO oferă consiliere gratuită pentru peste 90 de universități partenere, din care peste 20 vor fi prezente la RIUF București. Iar pentru cei care își doresc să studieze la universitățile de top din Europa sau SUA, consilierii UNIVERSALIO și EDMERICA le vor sta la dispoziție.

 

Pentru a participa la eveniment, este necesară înscrierea pe www.riuf.ro. Acest lucru va permite și participarea la prezentările susținute de către reprezentanții universităților în cadrul evenimentului.

 

Persoană de contact

 

Ruxandra Zaharia - Coordonator Regional RIUF

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

0746 575 945

Tudor Perian

Pasionat de webdesign si seo. Project Manager la www.campuscluj.ro

Lasă un comentariu

Cum sa alegi cel mai bun aspirator robot pentru locuinta ta?

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.