13 lucruri interesante pe care nu le știai despre paste

Scris de 

V-ați întrebat vreodată care este cel mai popular fel de mâncare din lume? Ei, bine, organizația Oxfam a realizat în acest sens un studiu global, luând în considerare 600 de preparate și intervievând peste 16.000 de persoane din 17 țări ale lumii.

Rezultatul este unul destul de surprinzător, atât europenii, cât și foarte mulți locuitori ai unor țări mai îndepărtate, cum ar fi Filipine, Brazilia, Guatemala sau Africa de Sud votând pastele ca fiind mâncare lor preferată.

Versatilitatea în gătire, prețul accesibil, savoarea și diversitatea pastelor sunt unele dintre cele mai puternice argumente pentru care acest fel de mâncare este, încă din cele mai vechi timpuri, unul dintre cele mai populare și mai apreciate preparate din lume. Însă, pe lângă faptul că pastele sunt foarte populare la nivel mondial și deosebit de gustoase, există și alte lucruri interesante despre acest preparat, pe care cu siguranță nu le știați.

Pentru că se apropie luna octombrie, cunoscută ca și Luna Internațională a Pastelor pe plan mondial, specialiștii de la hipMenu, una dintre cele mai importante platforme de food ordering din vestul țării, au selectat 13 dintre cele mai interesante curiozități despre acest preparat.

Iată care sunt acestea:

  1. Cuvântul paste provine din latinescul “pasta” și are semnificația de “aluat”. Mai mult decât atât, cuvântul are aceeași rădăcină semantică cu “pastry – produse de patiserie”, patiserii italieni fiind cei care au popularizat acest tip de aluat și în restul Europei, unde inițial se credea că aluatul specific produselor de patiserie nu era comestibil, ci folosit doar ca un înveliș de protecție pentru conținutul pe care îl aveau preparatele.
  2. Deși există legende care spun că pastele ar fi originare din China, dovezile istorice și picturile de pe mormintele etrusce dovedesc că pastele erau consumate în Italia încă din secolul IV î. Hr., deci de mai bine de 2.000 de ani. Astfel, deși se vehiculează că exploratorul Marco Polo a adus pastele în Italia după o expediție făcută în China, de fapt, acesta se referea în scrierile sale la “noodles”, un fel de mâncare asemănător cu “Lagana” (tăieței copți) deja foarte popular în acel moment în Italia.
  3. Prima menționare a pastelor în forma în care se regăsesc ele astăzi este datată în 1154în cartea geografului arab Muhammad Al Idrisi, "Tabula Rogeriana", în care era menționat faptul că în orașul Trabia din Sicilia localnicii făceau din producția locală de grâu niște fire lungi de fidea uscată.
  4. În lume există peste 600 de feluri diferite de paste. Așadar spaghetti, penne, tortelini, tagliatellele, fussili, linguini, farfalle, fettuccine sau lasagna sunt doar o mică parte din diversitatea pe care o are acest preparat, fie că sunt paste proaspete sau uscate. De asemenea, pastele au și o mare varietate de culori. Pentru a colora diferite sortimente se folosește cerneala de sepie (paste negre), șofranul (paste galbene), spanacul (paste verzi), roșiile (paste roșii/ roz), diverse alge marine etc.37 paste paste chef
  5. Cele mai bune paste sunt cele gătite “al dente”. Astfel, pastele gătite perfect trebuie să fie ferme, dar în același timp destul de moi pentru a putea fi consumate ușor. Un test simplu pentru a verifica dacă pastele sunt gătite corect se face prin tăierea transversală a unei paste. Dacă este gătită suficient aceasta va avea aceeași culoare de la exterior și în interior.
  6. Italienii sunt cei mai mari consumatori de paste din lume. Potrivit Organizației Mondiale a Pastelor, în medie, un american mănâncă aproximativ 10 kg de paste an. O cantitate impresionantă, nu-i așa? Ei, bine, un italian mănâncă o cantitate de 3 ori mai mare de paste odată la 12 luni (aprox. 30 kg/ an). De asemenea, Italia se află pe locul întâi la producția de paste din lume (aprox. 3.5 milioane de tone/ an), în timp ce America, care se situează pe poziția a doua, produce aproape 2 milioane de tone de paste pe an.
  7.  În secolul al XIII-lea Papa a stabilit standardele de calitate pentru paste. Stiați probabil deja că italienii iau pastele în serios, dar aveați idee că le iau atât de în serios? Potrivit istoriei, liderul spiritual al Bisericii Catolice a stabilit ce făină este indicată pentru a fi folosită în realizarea pastelor, care sunt formele și dimensiunile standard pentru acestea, care este cantitatea optimă de apă sau de ou pe care pastele trebuie să o conțină, cât și ce textură ar trebui să aibă pastele de calitate superioară.
  8. Majoritatea pastelor se fac din făină albă, însă pastele de calitate superioară au la bază grâu dur. Astfel, pastele uscate de calitate foarte bună trebuie să aibă o suprafață ușor aspră și o textură compactă, aceasta ajutând  la menținerea fermității prepatatului în timpul gătitului.
  9. Când ne gândim la paste și la preparate din bucătăria italiană, automat le asociem și cu roșiile. Cu toate acestea, până spre sfârșitul anului 1600 roșiile nu au făcut parte din bucătăria italiană, fiind considerate plante ornamentale otrăvitoare. Astfel, prima menționare a roșiei în bucătăria italiană vine de la Antonio Lantini, care avea în cartea de bucate ”Lo Scallo All A Moderna” o rețetă pe bază de roșii, ulei de măsline și condimente. Primele rețete în care apar menționate pastele cu suc de roșii au fost datate cu aproape un secol mai târziu, în 1790, în “L'Apicio Moderno”, o carte de bucate scrisă de Francesco Leonardi.
  10. Pentru o perioadă foarte lungă pastele au fost făcute manual. Prima mașină specializată pentru paste a fost proiectată în secolul al XVIII-lea de către Cesare Spadacinni, la cererea lui Ferdinando II, Regele din Napoli. Aceasta era făcută din bronz și reproducea mișcările de frământare ale mâinii umane.
  11. Pastele sunt recomandate femeilor însărcinate. Pe lângă carbohidrați, pastele sunt o sursă importantă de acid folic, un nutrient cheie de care femeile au nevoie în perioada sarcinii. Astfel, acidiul folic ajută la prevenirea unor defecte congenitate care apar în primele stadii ale unei sarcini.
  12. Regulile de bune maniere spun că pastele ar trebui mâncate doar cu ajutorul unei singure furculițe. Astfel, deși în America spaghetti se servesc cu ajutorului unei furculițe și a unei linguri, italienii nu se folosesc decât de o furculiță pentru a mânca acest preparat. Așadar, atâta timp cât pastele nu sunt în supă, se pare că nu avem nevoie de lingură pentru a le servi.
  13. În 1957, BBC-ul a făcut o farsă de proporții cu privire la paste. De 1 aprilie, postul de televiziune a transmis populației printr-un fimuleț de tip documentar faptul că există o varietate de spaghete care cresc în copaci și că un ger puternic ar putea afecta aroma acestora. Deși multe persoane au realizat că era vorba de o glumă, ați fi surprinși să aflați numărul celor care au luat farsa de bună și au sunat pentru a cere mai multe detalii despre copacii care fac spaghete și despre locul din care pot fi achiziționați aceștia.
Tudor P.

Pasionat de webdesign si seo. Project Manager la www.campuscluj.ro

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.