Festivalului de Toamna al Economiei Germane se opreste si la Cluj

Scris de  Sep 13, 2017

Cea de-a șasea ediție a Festivalului de Toamnă al Economiei Germane va avea loc între între 29 septembrie și 1 octombrie 2017, în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Vor mai fi evenimente conexe la Librăria Humanitas și Aula Magna UBB.

 

Programul artistic va curge în valuri precum berea adusă special din Germania și precum mâncarea servită la cele două puncte mari de catering (cu restaurant și bar). După succesul de anul trecut, Klaudia und die Burzenland Party Band revin la Herbstfest cu un program și mai variat, urmând să întrețină atmosfera și sâmbătă, și duminică, după ce deja tradiționala Fanfară din Foieni va da startul distracției în stil nemțesc. 

 

În fiecare zi de festival, la scena Oktoberfest vor fi organizate concursuri și tombole cu premii, iar marea surpriză este concursul Miss Herbstfest, pentru care înscrierile se vor face pe loc, jurizarea se va face în online, iar premiile vor fi dintre cele mai năstrușnice. 

 

Și anul acesta, ca la fiecare ediție, cepul primului butoi de bere va fi dat de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, marcând astfel deschiderea oficială a festivalului. Berea va curge apoi râuri, atât în cortul Oktoberfest- unde specialitățile de bere vor fi nemțești 100%, cât și în zona cortului VIP, unde vor fi organizate sâmbătă și duminică sesiuni de degustare și prezentare de bere artizanală fabricată de producători locali.

 

Dacă ziua de duminică este dedicată artei și culturii, în celelalte două zile ale festivalului, dezbaterile pun accentul pe semnificațiile, implicațiile, obligațiile, promisiunile și …consecințele unui an aniversar pentru România- 2017. Sub titlul „10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană”, dezbaterea politică organizată vineri, 29 septembrie, la Aula Magna UBB aduce sub același acoperiș nume importante de invitați: Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei în România și omologul său Emil Hurezeanu, Vasile Pușcaș, fost negociator-şef al României cu UE, Dragoș Anastasiu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane- AHK, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, Daniel Buda, europarlamentar, Johannes Becker, CEO la TPA România.

 

Citeste si:

---> Concursul caritabil Walking Month incepe astazi

---> Un nou master de viitor la UT Cluj: Masterul Cladiri Verzi

 

Sursa: ziuadecj.realitatea.net

Ultima modificare Miercuri, 13 Septembrie 2017 09:48
Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

articoleplatite.ro

Lasă un comentariu

Campurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Este permisa folosirea codului HTML.

VPS  SSD

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook