Trucuri sa-ti pastrezi entuziasmul mai mult de 3 zile

Scris de 

Entuziasmul este sentimentul pe care îl ai când muncești sau faci un lucru până la epuizare fără să te gândești la ce câștigi și la ce efort depui. Este puterea care te inspiră și te face să lucrezi nemâncat și nedormit pentru că e ceva acolo care te ține ca un magnet. Banii nu pot cumpăra entuziasmul. Vine din interiorul tău.

Iată câteva trucuri care te vor ajuta să îți păstrezi entuziasmul mai mult de 3 zile:

 

1. Adu-ți aminte de ce faci ceea ce faci

Întrebarea de ce este poate singura întrebare pe care merită să ți-o adresezi. Dece te-ai apucat de proiectul ăsta? De ce te-ai apucat de proiectul ăsta? De ce te-ai angajat aici? De ce faci cea ce faci? Ce simțeai când ți-a venit prima oară ideea?

 

2. Adu-ti aminte unde vrei să ajungi

Oamenii se debusolează pentru că pierd din vedere obiectivul pe care vor să-l atingă. Ne concentrăm prea mult pe fiecare detaliu care ne apare în cale încât uităm să respirăm și să vedem imaginea de ansamblu.

 

3. Gândește-te la o răsplată

Gândește-te la ce o să-ți oferi când o să termini ce ți-ai propus. De preferat să fie ceva tangibil și pe care să ți-l iei în avans.

 

4. Fă-ți o listă de melodii care să te energizeze

Sigur ai melodii care te scot din melancolie și te fac să te simți plin de viață și gata de acțiune. Fă-ți o listă doar cu ele și când ești fără chef, folosește-le ca un factor motivator.

 

5. Fă exerciții fizice

Când te simți prins într-o pasă negativă, fă niște genoflexiuni, flotări, ieși, aleargă. Mișcarea crează emoție. Nu sta în pat uitându-te la seriale. Fiecare minut care trece făcând nimic, accentuează starea de lipsă de chef.

 

6. Fă ceea ce ai e făcut, atunci, pe loc

Nu întârzia. Dacă ai ceva de făcut, fă. Fă ceea ce ai de făcut acum! Stresul e doar conștientizarea unor lucruri mici neterminate. Desigur, asta e valabil doar pentru unii dintre noi.

 

7. Împărtășește cu alții entuziasmul tău

Povestește altora despre visul pe care îl ai, despre cum o să te simți când o să termini ce ți-ai propus, despre ceea ce plănuiești. Oamenii care îți pot susține entuziasmul sunt greu de găsit, dar nu ai nevoie de 100 de inși ca să poți să apelezi la soluția asta. Un prieten e de ajuns.

 

8. Ține scorul

Când ceea ce faci devine repetitiv și zi de zi ajungi să faci același lucru e greu să fii entuziasmat. O modalitate să păcălești sistemul și să nu cazi în plictiseală este să ții scorul. Fă întrecere cu tine însuți. Vezi cât de repede faci ceva și încearcă să-ți bați recordul. Fă competiții din orice.

 

9. Uită repede eșecurile

O vei da în bară de multe ori. Secretul entuziasmului în momente de genul este să te ridici repede, să te scuturi de praf după fiecare eșec și să nu te dai bătut.

 

10. Imaginează-ți că e doar un joc

Dacă ceea ce faci ar fi un joc, cum te-ai bucura de el? Care ar fi următoarea mutare? Ce ar face adversarul? Cum te-ai distra?

 

 

Sură foto: 

Larisa Lacatus

Sunt stundetă a Facultății de Asistență Socială. Îmi place să fiu înconjurată de oameni de la care am ce învăța. Iubesc romanele polițiste și ciocolata amăruie.

Lasă un comentariu

Campurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Este permisa folosirea codului HTML.

VPS  SSD

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook