Abilitatile necesare pentru joburile viitorului

Scris de  Aug 14, 2014

Cercetătorii Institutului pentru Viitor din Statele Unite ale Americii (SUA) au identificat şase provocări care vor schimba lumea şi care vor atrage după sine dezvoltarea unui set de 10 abilităţi care vor fi obligatorii pe piaţa muncii până în 2020.

Astfel, speranţa de viaţă din ce în ce mai mare, avântul maşinilor şi al sistemelor inteligente, care vor prelua multe din joburile actuale, dar şi comunicarea prin noile mijloace, într-o lume a datelor, alături de conectarea globală şi organizaţiile din ce în ce mai structurate vor da un nou înţeles termenului „meserie“. Tinerii care vor trebui să se pregătească pentru meseriile viitorului care, poate, nici nu au fost încă inventate, nu vor deprinde abilităţile la şcoală, ci la cursurile şi proiectele extracurriculare, susţin specialiştii. Aşa că mulţi vor avea probleme la angajare, mai spun recrutorii.

 

Dacă pregătirea „hard“ mai poate fi învăţată în şcoală, avem un mare deficit la capitolul „soft“. „Deconectarea structurală dintre ce face şcoala la noi şi nevoile pieţei muncii în secolul XXI este profundă şi evidentă. Un sistem încremenit în paradigma sa comunistă - hiper-centralizat, hiper-birocratic şi focalizat aproape exclusiv pe discipline, în loc să funcţioneze holistic - nu are cum, prin natura sa, să răspundă unor astfel de nevoi şi abilităţi cerute“, este de păresre un profesor la Harvard Kennedy School, SUA.

 

Şi Ştefan Pălărie, preşedintele Şcolii de Valori, unde au fost analizate aceste abilităţi ale viitorului pentru a le utiliza în programele de creare a noilor caractere tinere, susţine nevoia de suplinire a lipsurilor din sistem cu implicarea elevilor în cât mai multe activităţi extraşcolare. „Alternativele sunt în şcolile private şi în cluburile şi cursurile opţionale, iar aici ţine şi de părinţi să fie informaţi şi să-i ghideze pe tineri, care sunt destul de confuzi. Din păcate, lipseşte din multe şcoli şi licee partea de consiliere în carieră şi, ca atare, mulţi tineri nu au abilităţile necesare de dezvoltare şi sunt puţin valoroşi pe piaţa muncii“, spune acesta.

 

Cei mai mulţi dintre angajatori îşi testează dinainte viitorii angajaţii şi cer deja unele dintre abilităţile considerate de viitor, însă sunt dispuşi ca o parte din ele să fie învăţate la locul de muncă, susţin specialiştii în recrutare. Sunt însă un atu calităţi precum deschiderea de a lucra cu angajaţi din ţări şi culturi diferite, experienţele internaţionale, adaptabilitatea, dar şi cunoaşterea mai multor limbi străine, pentru că engleza nu mai e suficientă. Odată cu creşterea numărului de companii multinaţionale şi corporaţii în România, astfel de calităţi vor deveni obligatorii. 

627x0

 

Sursa: adevarul.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Cum sa alegi cel mai bun aspirator robot pentru locuinta ta?

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.