ATB, BRYAN KEARNY, CHICANE, FERRY CORSTEN, MARKUS SCHULZ, GARETH EMERY, ORJAN NILSEN, MARLO, SIMON PATERSON, SOLARSTONE, STANDERWICK, THE THRILLSEEKERS sunt doar câțiva dintre cei care vor urca pe scena trance a festivalului UNTOLD.
A VIII-a ediție a Zilelor Clujului este dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire. Zilele Clujului reflectă impulsul mobilizator al dezvoltării orașului, spiritul comunitar și aduc pe străzile urbei, an de an, zâmbete, emoții și un optimism contagios.
Primăria Cluj-Napoca și Compania de Transport Public au lansat aplicația CTP Cluj. Utilitatea acestei noi aplicații constă în sincronizarea dintre sistemul GPS montat pe flota CTP Cluj și telefoanele smart ale călătorilor, pentru a oferi acestora informații în timp real despre linii, timpi de așteptare și de călătorie și nu în ultimul rând, rute optime.
Universitatea Babeș-Bolyai a inceput o amplă campanie de ecologizare în Parcul Sportiv Universitar „Prof. dr. Iuliu Haţieganu” şi zonele de agrement din imediata vecinătate a acestuia. La evenimentul inițiat de Direcţia Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Universității Babeș-Bolyai s-au înscris peste 100 de voluntari, majoritatea studenți și cadre didactice din UBB, dar şi reprezentanții echipei de fotbal Universitatea Cluj şi un grup de elevi clujeni.
Pentru al 5-lea an consecutiv, elevii clujeni pot vota câștigătorul premiului Young Audience Award (YAA), decernat de Academia Europeană de Film (EFA) celui mai bun film adresat categoriei de vârstă 12-14 ani. Clujul a făcut parte încă de la a doua ediție, în 2014, din această inițiativă, prin EducaTIFF - programul de educație cinematografică destinat elevilor. De atunci, maratonul internațional de filme pentru copii s-a extins, iar anul acesta este programat, în 6 mai, în 46 de orașe din 36 de țări.
Prin aplicația Cluj Now, cetățenii și vizitatorii orașului sunt notificați despre evenimentele și lucrările care au loc pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca și care influențează traficul în oraș. De asemenea, prin intermediul acestei aplicații sunt transmise și alte notificări importante de interes public.
Administraţia din Cluj-Napoca doreşte să crească siguranţa cetăţenilor la trecerile de pieton. Astfel, în şedinţa ordinară a lunii aprilie, consilierii locali din Cluj-Napoca au pe masă un proiect care prevede ca 20 de treceri de pietoni din Cluj-Napoca să fie „iluminate inteligent”.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj găzduiește la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT), în perioada 17-19 aprilie (a.c.), seminarul „Pionierii urbani: utilizări temporare și dezvoltare locală”. Seminarul face parte din proiectul european EUCANET („European City Agencies Network for citizenship, inclusion, involvement and empowerment of communities through the urban transformation process”) și vizează viitorul fostelor spații industriale dezafectate din Cluj-Napoca și din orașele europene aflate într-o situație similară.
Pe 20 martie, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca are loc o nouă ediție RIUF-Romanian International University Fair. Cel mai mare târg internațional de universități din Europa de Sud-Est aduce în atenția tinerilor informații despre peste 6.000 de programe de studiu de la peste 70 de universități din România și din străinătate, dar și o nouă ediție RIUF YouForum, conferința dedicată dezvoltării personale și orientării în carieră.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

Iul 21, 2025 519 Evenimente

Mai 27, 2025 811 Evenimente

Apr 08, 2025 1093 Evenimente

Mar 26, 2025 1124 Stiri
![[Interviu] Cum este si ce inseamna sa fii membru in AIESEC Cluj-Napoca - interviu cu Alexandra Andries - team leader in AIESEC](https://www.campuscluj.ro/media/k2/items/cache/72c9c2ea2586b2018b8e6a5bc7bcc228_Generic.jpg)
Oct 14, 2024 1030 Interviu

Sep 11, 2024 2230 Campus















