UBB lanseaza Colegiul Profesional de Performanta Academica

Scris de 

Universitatea Babeș-Bolyai va lansa pe data de 25 februarie Colegiul Profesional de Performanță Academică. După cum sugerează și numele misiunea acestui Colegiu este aceea de a crea un cadru adecvat de perfecționare și valorificare a pregătirii profesionale și academice a studenților din cadrul Universității.

Ceremonia de lansare va avea loc marți de la ora 17, în Aula Magna și are ca scop principal dezvoltarea profesională şi academică a studenţilor cu rezultate deosebite, accesul studenţilor cu performanţe deosebite la sprijin din partea Universităţii, promovarea relaţiilor de colaborare academică a studenţilor cu alte instituţii de cultură din ţară şi străinătate şi implicarea comunităţii studenţeşti în creşterea calităţii actului de învăţământ şi cercetare.

 

Colegiul este compus din studenți și masteranzi din UBB, de la forma de învățământ zi, cu frecvență.

 

Evenimentul de lansare a Colegiului Profesional de Performanţă Academică al UBB va fi urmat de conferinţa cu titlul: “Este posibilă o carieră academică «de valoare Nobel» în România?”, susţinută de prof. univ. dr. Gheorghe Benga, membru corespondent al Academiei Române.

 

Sursa foto: edu-news.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

banner IARNA 300x600

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

Mobilier Dormitor pentru bugetul tau.

Mergi la sigur cu Taxi Transfer London.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Informatii suplimentare Ok Refuz