Tu stii ce super puteri au studentii?

Scris de 

Mie îmi place să-mi imaginez stuenţii ca fiind un fel de super-eroi neînţeleşi. Adică, în timp ce eroii din copilărie poartă pelerine şi costume mulate sau măşti, aceştia sunt un fel de oameni obişnuiţi, cu puteri nemaipomenite. Pe care, evident şi din păcate, şi le pierd cu timpul. Sau şi le antrenează. Oricum ar fi, sunt atât de obişnuite cu ele, încât ajung să fie foarte modeşti dacă e să le aducă vreodată în discuţie.

1. Curăţenie...cât ai zice "supercalifragilisticexpialidouchen".

Mda, puţin cam greu cuvântul, nu? Dar după ce vă prindeţi de pronunţie, merge repede. Doarsunteţi studenţi, ce naiba?! No, bun, curăţenia e un factor lipsă în general în casa studentului. Cum el îşi petrece 99% din timp pe afară, pe la colegu sau colega sau cel mai şmecher bar sau de ce nu în parc, nu prea are când să ia mătura sau aspiratorul, şi să-l plimbe din colo în coace. Însă, în cazul studentului care stă în chirie, când sună telefonul, iar pe ecran zice "mama", care îţi spune că-n douăzeci de minute ajunge în Cluj...pfai! Studentul se execută la chibrit: e ca în reclama aia de la Mr Proper, când baţi în pahare şi apare nenea ăla care-ţi face curat, iar când mama ajunge, e foarte mirată de abilitatea ta. Mai, mai, mai că te-ar lua acasă să o ajuţi.

Abilitatea asta nu prea se pierde...că e folosită mai rar.

 

2. GPS de baruri şi cluburi faine

Nu ştie bietu' student unde-i Biblioteca Centrală Universitară sau mai rău, aia Judeţeană, dar pun pariu că ştie exact adresa, cu tot cu număr şi cu siglă, a ultimului bar care a ieşit pe piaţă. Sau a barurilor studenţeşti. Sau a cluburilor faine. Păi, într-un fel are şi motive...în fond, BCU nu are pagină de facebook. Momentan.

 

3. Superputerea somnului

Când îmbătrâneşti, te mai ia cu o durere de spate, o durere de genunchi, una alta, şi nu mai poţi dormi dacă nu ai perna umflată cu aer de nuş unde sau salteaua de la dormeo sau cearşafuri de caşmir. Ei bine, cât eşti student, dacă ai o saltea sau ceva moale, şi o pernă, iei somn instant. Chiar dacă-ţi bubuie bass-ul în inimă. Nu contează, tot poţi dormi.

 

Şi, să nu uităm, că în timp ce oamenii mai...în vârstă, adorm mai greu sau au ore fixe, studenţii pot să doarmă oricând. Absolut oricând: la prânz, la cină, înainte de cină, în timpul cursului...şi vor fi ca noi.

 

4.  Învaţă în 4-5 zile cât alţii într-un an

Ştim cu toţii cum e sesiunea: plină de cafea, depresii, dureri de inimă, depresii, seriale şi stres. Şi energizante. No, ei bine, studentul are super puterea de a învăţa într-un timp relativ scurt. Mintea lui e ca un burete şi memorează toate detaliile importante foarte repede, cu toate că efectul principal e să devină zombie. Dar asta nu contează! E super agil!


Şi să nu uităm că are şanse mai mari să-şi ia examenul mahmur cu notă mare, decât odihnit. (nu încercaţi asta acasă, vă rog). Şi să nu uităm că el poate să împartă ziua în 3 zile: prânz, după-masă şi noapte.

 

5. Ficat de fier

Organ foarte regenerabil. Poate să bea oricât, el nu simte nimic. Din păcate, super puterea asta ţine foarte puţin, gen 5 ani, maxim. Dar şi atunci, trebuie profitat din plin!

 

6. Prieteni instantaneu

În general, în facultate se fac relaţii foarte repede. Fie că întrebi cât e ceasul sau altă chestiune legată de facultate, o să ajungi la hai să mergem la o bere. Şi toată lumea ştie că adevăratele prietenii se leagă în aburii alcoolului.


Ei bine, astea sunt câteva dintre super puterile studenţeşti. Dacă mai ştiţi şi altele, urlaţi acolo, la secţiunea de comentarii. Hai, nu vă sfiiţi, vă rog frumos. Ştiu că ştiţi voi mai multe, dar nu vreţi să le spuneţi.

 

sursă foto: picstopin.com

Bianca Gângă

Content Writer la Campuscluj.ro şi mândră de asta. Blogger ocazional şi şoricel de bibliotecă. Rockoholic, coffeeholic, chocoholic, funholic şi pasăre de noapte.

Website arylequine.wordpress.com
articoleplatite.ro

Lasă un comentariu

banner IARNA 300x600

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping