Cum iti poate aduce banalul „Multumesc!” implinire in viata profesionala si personala?!

Scris de 

În cei șapte ani de acasa, ar fi trebuit să învățăm, printre altele, să fim politicoși. Dar stresul, viteza cu care se învârte viața în fiecare zi, aglomerația Orașului, ne-au făcut să uităm cele mai banale moduri prin care putem să aducem un zâmbet sincer celuilalt și liniște sufletească nouă: banalul „Mulțumesc!”.

Studiile arată că oamenii sunt mai fericiți atunci când aduc mulțumiri, chiar mai fericiți decât atunci când le primesc. Ba mai mult, în urma unui studiu efectuat de ”John Templeton Foundation” în SUA pe 2000 de persoane, s-a constatat că atunci când angajații primeau mulțumiri pentru activitatea prestată, creștea implicit și nivelul de eficiență în companie.

Acest lucru este explicabil, prin sentimentul pe care o persoană îl are atunci când îi este recunoscută munca. Este un simplu efect psihologic de care ne bucurăm, pe care odată stăpânit, îl putem folosi în avantajul nostru.

 

În continuare, îți vom prezenta cele 5 metode prin care poți valorifica la maxim efectele recunoștinței în viața profesională și chiar personală, plus un exemplu concret inspirat din realitate.

 

Recunostinta trebuie sa vina de la superiorii ierarhici

În viața profesională sunt primii și cei mai importanți oameni, de la care orice angajat așteaptă să primească aprecieri. Valoarea acestor aprecieri generează sentimentele de împlinire profesională și indirect personală, care cumulate la nivel de colectiv, pot duce la crearea unei culturi organizaționale pozitive.

 

Multumirile trebuie aduse in mod specific si autentic

Ți s-a întâmplat ca pentru un task să primești doar mulțumiri colective la sfârșit de săptămână? Cel mai probabil nu te-au impresionat. Asta pentru că mulțumirile trebuie aduse în mod specific, pentru un anumit task, nu doar pentru întreaga activitate, astfel se poate evita sentimentul de generalizare.
Iar autenticitatea mulțumirilor este de asemenea valoroasă, mai ales când vorbim de lucrul în echipă, în care până la urmă tot indivizi activează. Indivizi ce au nevoie de o confirmare personală și de o identitate în cadrul colectivului.

 

Asigura-te ca nu exista motive ascunse

Faptul că un manager își felicită echipa doar atunci când superiorul său este de față, nu poate crea un sentiment de recunoștință în echipă. Astfel se pot genera cel mult niște frustrări. Este important ca mulțumirile să fie transmise sincer și specific, iar dacă motivul nu este suficient pentru a le formula în acel moment, e mai bine să eviți transmiterea unui mesaj nesincer.

 

Personalizeaza multumirile

Dacă vei oferi aceeași apreciere întregului departament, foarte probabil va fi un moment ridicol, iar colegii vor anula semnificația gestului. Însă pentru o performanță reală, e nevoie de un efort suplimentar, adică să-i dedici fiecăruia un moment special. Acest obicei poate crea pe termen lung o puternică conexiune personală, de care foarte mulți angajați se simt privați.

 

Creeaza oportunitati pentru exprimarea recunostintei

Poți începe întâlnirea lunară, prin a-i ruga pe colegi să menționeze un aspect pentru care sunt recunoscători. Sau chiar să creezi un ”document al recunoștinței”, în care fiecare să-și scrie mulțumirile față de colegi sau lucrurile pozitive petrecute în viața personală.  

 

Acestea sunt câteva aspecte de care poți ține cont atunci când vrei să îți îmbunătățești motivația pentru mediul profesional, cu efecte pe care le vei simți și în plan personal.

 

Un exemplu inspirat din realitate

Ca să nu zici că fabulăm, te invităm să urmărești un experiment impresionant, care și-a propus să afle răspunsul la eterna dilemă existențială: “Ce îi face pe oameni fericiți?”.  Pe scurt, subiecții și-au ales cea mai importantă persoană din viața lor, apoi au contactat-o telefonic pentru a-i mulțumi. S-a dovedit în urma experimentului, că sentimentul de împlinire a fost mai puternic pentru cei care își exprimau recunoștința, versus cei care au fost sunați.

 

{youtube}oHv6vTKD6lg&feature=player_embedded{/youtube}

 

Sursa: smartdreamers.ro

Sursa foto:tomgallagher.co.uk

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

articoleplatite.ro

Lasă un comentariu

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

Mobilier Dormitor pentru bugetul tau.

Afla mai multe despre Vlad Tepes.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook