Raisa Iosif

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Trăim într-o lume aglomerată și într-o continuă mișcare, trebuie să ne adaptăm cerințelor societății și să ținem pasul cu dezvoltarea pentru a putea supraviețui în jungla citadină. Pe lângă toate acestea, trebuie să fim într-o alertă continuă, să învățăm cum să cunoaștem caracterul diferitelor persoane, să fim sociabili, dar totodată să știm să ne protejăm. Eticheta de student, care ne este pusă în piept, ne poate transforma în ținte sigure pentru infractori.        

 

Poliția Română ne expune o serie de pericole cu o frecvență ridicată, în care studenții sunt victime. Ne oferă, totodată, și modalități de prevenire.

Mai e mult până în sesiune, dar multora ne bat la ușă parțialele, testele sau diferite proiecte. Fie că stai la cămin sau în chirie, fie că ești din Cluj sau din „provincie”, ai nevoie de un loc pe care să-l etichetezi drept study place, sporindu-ți astfel concentrarea și cheful de învățat. Așa că, în continuare îți voi prezenta câteva variante pe care Clujul ți le pune la dispoziție (studiu intens sau meditare la nemurirea sufletului, asta ține doar de alegerea ta):

Cum sa alegi cel mai bun aspirator robot pentru locuinta ta?

autonapoca.ro

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.