Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.
AIESEC este cea mai mare organizație globală condusă de tineri, dedicată promovării leadership-ului, networking-ului și deschiderii către diversitatea culturală, datorită proiectelor pe care le organizează. Însă, atunci când devii membru al acesteia, descoperi că este mult mai mult de cât se poate descrie în cuvinte și că te poate ajuta să te cunoști pe tine însuți până în cel mai mic detaliu.
UNTOLD, festivalul care ocupă locul 3 în topul celor mai mari evenimente muzicale din lume, se pregătește să scrie istorie în 2025 cu o ediție aniversară memorabilă, care va avea loc în perioada 7-10 august. Anul viitor, festivalul UNTOLD își invită fanii să celebreze cea mai spectaculoasă ediție de până acum – 10 ani de experiențe unice, libertate, respect și diversitate.
Heading for the Future este evenimentul care lansează tinerii în carieră! Între 31 octombrie și 29 noiembrie, AIESEC în Cluj-Napoca va desfășura proiectul care îți dă libertatea de a-ți explora viitoarea carieră, și prin care poți să descoperi noi skill-uri și să-ți crești network-ul în doar patru săptămâni. Acesta este destinat în special studenților, dar și tinerilor profesioniști, care caută să-și ducă cariera la un alt nivel.
Modul în care ne organizăm sarcinile ne poate afecta productivitatea și bunăstarea generală. În timp ce instrumentele digitale au locul lor și sunt din ce în ce mai prezente în viața noastră, satisfacția tangibilă a unui planificator pe hârtie nu poate fi subestimată.
În acest sens, puteți alege agende și jurnale din piele, ce oferă o senzație de catifelare la atingere, indiferent dacă optați pentru piele naturală sau ecologică, fiind în același timp instrumente elegante și practice în planificarea și organizarea zilnică.
Amiloidoza cu microglobuline B2 este o boală rară, complexă, ce are un impact semnificativ asupra vieții celor afectați și aparținătorilor. Acest articol oferă o înțelegere aprofundată a amiloidozei cu microglobuline B2, managementul acesteia, opțiuni de tratament, complicații potențiale și vă oferă surse de încredere pentru informare, clinici și medici de specialitate ce tratează acest tip de boală rară.
În lumea în ritm rapid de astăzi, în care tehnologia și designul converg, nevoia de soluții pentru casă inteligentă care să fie atât funcționale, cât și plăcute din punct de vedere estetic, nu a fost niciodată mai mare. Întrerupătoarele și prizele inteligente sunt în fruntea acestei revoluții, oferind confort și stil caselor moderne.
În acest articol, vom explora modul în care aceste dispozitive inovative vă pot transforma spațiul de locuit și vom descoperi cele mai bune modele și culori care se potrivesc cu design-urile minimaliste, în trend.
Festivalul UNTOLD a scris istorie și în 2024, cu cea de-a 9-a ediție. Peste 427.000 de participanți și 250 de artiști naționali și internaționali și echipele lor au simțit și trăit împreună bucuria și magia UNTOLD în cele 4 zile și 4 nopți de festival. Mulți dintre participanți au stat mai multe zile în Cluj-Napoca sau în împrejurimi, înainte sau după UNTOLD, festival care ocupă locul 3 în Top 100 cele mai bune festivaluri din lume.
În cea de-a treia zi de festival, peste 120.000 de fani din întreaga lume au trăit emoția unor show-uri live care au celebrat spiritul UNTOLD. Momentele unice oferite de headlinerii serii de sâmbătă, Sam Smith șiSwedish House Mafia, au transformat această noapte într-una memorabilă, subliniind încă o dată de ce UNTOLD rămâne unul dintre cele mai importante festivaluri din lume.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 193 Interviu
Sep 11, 2024 205 Campus
Iul 16, 2024 355 Stiri
Iul 08, 2024 315 Stiri
Iul 03, 2024 346 Stiri