Organizatorii Somes Delivery organizeaza Masa Rotunda “Un Somes mai curat!”

Scris de 

Organizatorii Someș Delivery și inițiatorii petiției pentru curățarea malurilor Someșului cer o dezbatere publică săptămâna următoare, ca prim pas în rezolvarea crizei gunoielor din Florești. Dezbaterea va avea loc sub formatul unei mese rotunde, joi, 25 iulie, de la ora 16:00, la Casa Tranzit, Sala Studio, chiar pe malul Someșului din centrul Clujului. Sunt așteptați la dezbatere: Dl. Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, Dl. Petru Horia Șulea, primarul comunei Florești, reprezentanți ai Apelor Române, Gărzii de Mediu, Companiei de Apă Someș, Consiliului Județean Cluj, Hidroelectrica, specialiști în domeniu și societatea civilă.

 

“Considerăm impetuos aducerea la aceeași masă, într-un proces eficient și transparent, a instituțiilor cu atribuții în administrarea Someșului pentru găsirea unor măsuri eficiente de rezolvare a problemei și apoi menținerea unor standarde de protejare a cursului de apă… Nu mai e o problemă doar a floreștenilor, a devenit o problemă a clujenilor care sunt vădit nemulțumiți”, a declarat Marius Moga, coordonator al proiectului Someș Delivery.

Petiția pentru Curățarea Someșului poate fi semnată aici: https://campaniamea.declic.ro/p/curatati-somesul

 

La finalul celei de-a 5-a ediții Someș Delivery, pe fondul campaniilor de igienizare și al indignării în rândurile societății civile vizavi de starea insalubră a malurilor râului, organizatorii au inițiat o petiție pe platforma Declic prin care cer primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc și lui Petru Horia Șulea, primarul comunei Florești să igienizeze de urgență malurile Someșului și să găsească soluții pentru prevenirea redepozitării gunoiului care amenință sănătatea clujenilor și floreștenilor: https://campaniamea.declic.ro/p/curatati-somesul

 

Acestui demers i s-a alăturat și campionul olimpic, Ivan Patzaichin, care a fost prezent la evenimentul Someș Delivery și a navigat cu canotca alături de participanți. El a semnat astăzi petiția și a încurajat fanii săi să semneze la rândul lor, prin următorul mesaj de susținere: "Nu putem ține apele curate până nu găsim soluțiile ÎMPREUNĂ. Adică autorități, cetățeni și organizații. Și, după ce le găsim, să ajutăm să fie cunoscute de toți și să le aplicăm, fiecare dintre noi.”, a spus pe pagina sa de Facebook.

 

Poate le-ai ratat:

---> Ultima sansa sa ajungeti la editia aniversara UNTOLD! Abonamentele General Access sunt deja SOLD OUT…

---> Electric Castle a inceput in forta si ii asteapta astazi pe Limp Bizkit

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping