O echipă de liceeni de la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucuresti a câştigat locul întâi la competiţia Social Innovation Relay (SIR), cu o aplicaţie smartphone prin care sprijină persoanele care suferă de depresie sau anxietate.

Avem vești mari și bune cu care ne putem lăuda anul acesta după marele examen al maturității. Mediul universitar va avea parte anul acesta de soi bun, mai ales la Cluj. Notele de la examenul de bacalaureat dovedesc acest lucru din plin. Rezultate BAC 2013 - la Cluj se înregistrează unul dintre cele mai bune rezultate din ţară. Promovarea la BAC 2013 este de 70,99 la sută în judeţul Cluj, cu 16,6 puncte procentuale mai mare decât anul trecut, fiind înregistrate, de asemenea, nouă medii 10 şi trei licee unde toţi candidaţii au obţinut medii de trecere.

Și pentru că nu trece niciun an în care să nu ne delectăm cu te miri ce perle de la bacalaureat, Campuscluj.ro ți-a pregătit o adevărată compilație, pentru toate gusturile și amuzamentele. Unele mai bune decât celelalte, aceste perle sunt menite să atragă atenția asupra calității învățământului românesc, însă din nefericire, schimbări în bine nu vor veni prea curând. Așadar, citiți, minunați-vă și spuneți: ,,Așa nu!”

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping