Pasajul subteran din Piata Garii este de acum functional

Scris de 

În Piața Gării se poate circula de acum prin pasajul pietonal, deoarece lucrările de reabilitare ale pasajului au fost finalizate. Autorităților clujene le-a trebuit aproape 30 de ani și multe accidente de circulație până să investească în repararea lui.

„Am urmărit creşterea siguranţei pietonilor şi fluidizarea traficului, acestea sunt cele două obiective ale investiției realizate. Am urmărit să creștem siguranţa cetățenilor care traversează aceste pasaje pentru că oamenii nu aveau curaj să le folosească, însă acum sunt în deplină siguranţă. Au fost instalate 7 camere de supraveghere şi un sistem performant de iluminat, iar clujenii pot să circule în siguranţă fără să aibă teamă de nimic. Pasajul are 5 accese, cel de-al 6-lea fiind închis deoarece urmează să facă legătura cu pasajul care aparţine Regionalei CFR, iar când ies din gară cetățenii să poată ajunge confortabil oriunde, la staţia de troleibuz, tramvai sau autobuz” a declarat Emil Boc, primarul Clujului.

pasaj 1

 

Noul sistem de ilumnat este dotat cu programator, astfel că pe timp de noapte vor funcţiona toate cele 41 de lămpi, iar în timpul zilei vor fi pornite 9 astfel de aparate de iluminat. Pasajul se întinde pe o suprafaţă de 630 de mp şi are 5 accese, cel de-al 6-lea fiind închis deoarece urmează să facă legătura cu pasajul care aparţine Regionalei CFR.

 

Primăria a demarat procedurile pentru contractarea lucrărilor necesare unirii celor două pasaje, pe sub platforma pietonală din faţa clădirii gării, pentru asigurarea unui trafic pietonal complet subteran, în scopul fluidizării traficului auto şi pentru un acces mai uşor al călătorilor înspre staţiile CTP.

 

În 26 septembrie 2014 a avut loc deschiderea ofertelor pentru proiectare şi execuţie şi au fost depuse 3 oferte care sunt în evaluare.

pasaj 1.jpg 2

 

Sursa: clujcapitala.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

banner IARNA 300x600

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping