Cea de a VIII-a editie a Zilelor Clujului va avea loc in mai

Scris de  Apr 03, 2018

Primăria Cluj-Napoca anunță organizarea celei de a VIII-a ediții a Zilelor Clujului, în perioada 17-20 mai. Ca în fiecare an, clujenii – locuitori ai orașului, organizații non-guvernamentale, companii private sau instituții – sunt invitați să vină cu idei de evenimente sau proiecte pentru noua ediție a festivalului. Acestea trebuie să se încadreze în tema ediției, Centenarul – Aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire și să fie transmise până la data de 2 aprilie.

 

Zilele Clujului, festivalul de suflet al clujenilor,  ajuns în acest an la cea de-a VIII-a ediție, deschide sezonul marilor festivaluri clujene, ajungând în timp un eveniment de referință pentru locuitori și turiști deopotrivă: în 2017, peste 250.000 de participanți s-au bucurat, în cele 4 zile, de peste 100 de evenimente în 30 de locuri din municipiu.

 

Ediția 2018 a Zilelor Clujului va avea loc în perioada 17-20 mai și are ca temă Centenarul – 100 de ani de la Marea Unire. Această cupolă, „Cluj 100”, permite o gamă largă de idei și activități prin care pot fi reflectate, în programul Zilelor Clujului, multiplele dimensiuni ale comunității noastre.

 

Principalele direcții de dezvoltare care conturează identitatea municipiului contemporan și implicit, evoluția orașului nostru în ultimul secol, se regăsesc și în campania de promovare a programului „Cluj 100”: educație, cultură, inovație, sport, business.

 

Apelul de proiecte și idei pentru Zilele Clujului este astfel, cu precădere, adresat celor care activează în aceste domenii, dar nu numai. Așadar, Primăria Cluj-Napoca așteaptă ideile, propunerile de evenimente și activități la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., pe pagina de Facebook www.facebook.com/ZileleClujului sau la Registratura Primăriei municipiului Cluj-Napoca, str. Moţilor nr. 7, precum și la primăriile de cartier, până la data de 2 aprilie 2018. Primăria Cluj-Napoca subliniază faptul că implicarea comunității este elementul cheie căruia i se datorează creșterea festivalului din ultimii ani.

 

Citeste si:

---> S-a deschis la UBB Centrul de Diplomatica si Paleografie Documentara Medievala

---> Studentii UT Cluj participa, din nou, la Concursul de Design Seismic din SUA

 

Sursa: cluju.ro

 

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

articoleplatite.ro

Lasă un comentariu

banner IARNA 300x600

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping