Li Ka-Shing ne invata cum sa ne cumparam casa si masina in doar 5 ani

Scris de  Apr 11, 2014
Problema banilor a fost și probabil va fi mult timp de acum înainte una foarte activă în rândul studenților. Mai ales că printre multe alte activități, în studenție ne place mult să și visăm, să ne facem planuri, să ne construim case și să avem mașinile dorite. Păcat că asta se întâmplă adesea doar în visele noastre. 
 
Ei bine, Campuscluj.ro vă sare în ajutor și de această dată cu sfaturi utile care vin direct de la Li-Ka-Shing, marele miliardar al Hong-Kongului. Acesta ne oferă un adevărat plan inspirațional derulat pe parcursul a cinci ani ce promite multe îmbunătățiri în plan financiar.
Ideea este ca indiferent de ce sumă câștigi, trebuie să o împarți în cinci părți. Spre exemplu: dacă câștigi 2000 RON lunar, vei împărți suma în felul următor: 600 RON, 400 RON, 300 RON, 200 RON și 500 RON. De ce? Vom vedea îndată.
 
Primul set de economii este pentru cheltuieli de zi cu zi. Va fi un mod destul de simplu de a trăi, însă rezultatele vor merita. Nu vei mânca în oraș și vei fi foarte atent cu fiecare bănuț cheltuit, făcând economii drastice. 
 
Al doilea set de economii: fă-ți prieteni, extinde-ți cercul interpersonal. Asta îți va face foarte mult bine. Poți să ieși la prânz cu prietenii o dată pe lună, să le faci cinste. De ce să faci asta? Adu-ți aminte întotdeauna să ții aproape oamenii mai deștepți decât tine, mai bogați decât tine sau oameni care te-au ajutat în carieră. Asigură-te că faci asta în fiecare lună. Reputația ta, influența ta vor fi clar recunoscute. Îți vei crea, de asemenea, o imagine de om bun și generos. 
 
Al treilea set de economii: Învață. Cumpără-ți cărți. Tocmai pentru că nu ai prea mulți bani, trebuie să acorzi atenție studiului. Citește respetivele cărți atent și învață cât poți de mult din ele. De asemenea, din setul acesta economisește și urmează un curs. Învață o limbă străină, fă un training pe domeniul de care ești interesat. 
 
Al patrulea set de economii: Folosește-l pentru a călători. Răsplătește-te prin călătorii cel puțin o dată pe an. Nu te caza la hoteluri luxoase, însă profită la maxim de experiență. În câțiva ani vei fi călătorit deja în câteva țări, iar experiența ta și orizonturile tale se vor lărgi și ele. 
 
Al cincilea set de economii: Investește-l! Depune-l la bancă și gândește-te la el ca la un capital inițial pentru afaceri. Acest capital poate fi folosit pentru o mică afacere. Afacerile mici sunt sigure. Chiar dacă vei pierde bani, nu vei pierde mulți. 
 
Încearcă să cheltuiești cât de puțin pe haine și pantofi. Vei putea să faci asta când vei fi bogat. Păstrează banii și cumpără mici cadouri pentru cei apropiați ție. Spune-le de planurile tale și de scopurile pe care le ai, de visele și de eforturile tale! Cu siguranță vor înțelege. 
 
Apoi, oamenii de afaceri de peste tot au nevoie de ajutor. Fă-te util în acest sens și oferă-te să lucrezi part-time pentru a vedea cum decurg lucrurile la o astfel de firmă. Vei avea foarte multe de învățat, cu siguranță. 
 
Nu uita: indiferent de cât câștigi, împarte întotdeauna suma în cinci părți, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Viața poate fi construită, cariera plănuită și fericirea pregătită! Trebuie să începi planurile acum, să-ți desfaci aripile și să trăiești o viață minunată!
 
Sursă: traducere adaptată din:  e27.co
Sursă foto: e27.co
 
 
Ultima modificare Vineri, 11 Aprilie 2014 11:34
Rada Bogdan

Sunt Content Writer la Campuscluj.ro. Iubesc distracția și dansul. Ador ciocolata și ceaiul verde și îmi plac la nebunie comediile.

articoleplatite.ro

Lasă un comentariu

banner IARNA 300x600

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

Mobilier Dormitor pentru bugetul tau.

Mergi la sigur cu Taxi Transfer London.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Informatii suplimentare Ok Refuz