Concurs pentru doctoranzi: prezinta-ti teza in 3 minute!

Scris de 

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi va organiza începând cu anul universitar 2015-2016 propria sa versiune a celebrei Competiţii 3MT – THREE MINUTE THESIS, iniţiată în 2008 de University of Queensland (Australia) şi care se desfăşoară în prezent în peste 170 de universităţi din lume, din 18 tări de pe toate continentele. Entuziasmul cu care a fost primită competiţia 3MT şi adoptarea acesteia de către numeroase instituţii de învăţământ superior a transformat-o într-o competiţie internaţională.

 

UAIC este prima universitate din România înscrisă în competiţia 3MT, concurs care reprezintă un exerciţiu de cultivare a abilităţilor academice, de prezentare, cercetare şi comunicare ale doctoranzilor, oferindu-le ocazia de a-şi expune rezultatele originale obţinute pe parcursul studiilor doctorale, în trei minute, într-un mod eficient şi într-un limbaj accesibil publicului ne-specialist în domeniul lor de cercetare.

 

Concursul se va desfăşura în două etape:

– o etapă la nivelul fiecărei Şcoli Doctorale, până pe data de 12 noiembrie 2015

– o etapă finală la nivelul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, pe 20 noiembrie 2015, la care vor participa câştigătorii din fiecare Şcoală Doctorală.

 

Premiile oferite câştigătorilor de la etapa finală vor avea o totală de 5.500 de lei, după cum urmează:

  • Locul I – grant în valoare de 3000 RON, pentru a participa la o conferinţă internaţională*
  • Locul II – grant în valoare de 1500 RON, pentru a participa la o conferinţă internaţională*
  • Premiul de popularitate – grant în valoare de 1000 RON, pentru a participa la o conferinţă internaţională*

*participarea la conferinţa internaţională poate fi efectuată în maximum 3 luni de la data susţinerii publice a tezei

 

Candidaţii vor trebui să cucerească juriul în doar trei minute doar pe baza talentului de povestitor, folosind o prezentare PowerPoint fără artificii, fără muzică şi fără vreo recuzită specială. În punctarea prezentărilor se vor lua în considerare, printre altele: capacitatea de a transmite entuziasmul pentru tema sa de cercetare, dacă limbajul folosit a fost unul pe înţelesul tuturor, dacă prezentarea a stârnit interesul, iar competitorul a avut o prestanţă bună pe scenă şi – desigur – corectitudinea prezentării informaţiei ştiinţifice.

 

Sunt eligibili pentru participarea la toate etapele competiţiei 3MT doctoranzii care au depus teza la Rectorat, după susţinerea în faţa comisiei de îndrumare. Doctoranzii care au primit confirmarea titlului de doctor, prin ordin de ministru, înaintea desfăşurarii finalelor la nivelul şcolilor doctorale, nu sunt eligibili.

 

Detalii privind prima etapă a concursului vor fi disponibile la fiecare Şcoală Doctorală, după data de 1 septembrie.

 

Sursa: edu-news.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.