Absolvenii de studii superioare au oportunitatea de a primi burse in Germania

Scris de 

Bursele de cercetare finanţate de către DBU sunt destinate absolvenţilor de studii superioare din ţările Europei Centrale şi de Est. Scopul acestor granturi este de a susţine cercetarea în vederea rezolvării problemelor de mediu şi conservării naturii în ţările de origine ale absolvenţilor. Pot aplica pentru stagiul de cercetare în Germania absolvenţii de studii superioare din România, iar prioritate au aplicanţii, care sunt la primul stagiu de cercetare în Germania.

 

DBU preferă absolvenţi de studii superioare din domenii precum:

  • ştiinţele naturii;
  • inginerie;
  • inginerie agricolă;
  • economie;
  • drept;
  • ştiinţele educaţiei;
  • altele.

 

În program sunt incluse următoarele ţări: Estonia, Letonia, Lituania, Regiunea Kaliningrad, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria, urmând ca în viitor să fie incluse: Albania, Bosnia Hertegovina, Croaţia, Macedonia, Muntenegru, Serbia şi Slovenia. Bursele de cercetare DBU, permit absolvenţilor de studii superioare realizarea unui stagiu de cercetare în Germania. Instituţiile gazdă sunt: centre de cercetare, universităţi, întreprinderi private, ministere, birouri de mediu şi ONG-uri.

 

Cuantumul bursei lunare este de 1.060 euro (NET), bursierul fiind scutit de la plata taxelor şi a asigurărilor sociale. Bursierii beneficiază de asigurare de sănătate, asigurare în caz de risc şi accidente. Pe lângă facilităţile menţionate, DBU suportă cheltuielile pentru iniţierea unui curs de limba germană, în România, înainte de începerea stagiului de cercetare.

  • Aplicaţiile pot fi trimise până la data de 16.02.2016.
  • Sesiunea de selecţie se încheie în martie 2016.
  • Cursurile de limba germană intensiv încep pe 22.08.2016.
  • Stagiul de cercetare începe pe 19.09.2016.

 

Termenul minim pentru realizarea stagiului de cercetare este de 6 luni, cu posibilitatea de prelungire a perioadei de până la maxim 12 luni. DBU finanţează anual aproximativ 60 de burse de cercetare pentru aplicanţii din ţările menţionate mai sus. Se poate aplica o singură dată pe an.

 

Mai multe informaţii pot fi obţinute la adresa de e-mail:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau adresa:www.dbu.de/936html. Pentru a aplica trebuie accesat: Application for an exchange scholarship in the CEE Programme. Îregistrarea se face aici, iar aici se face autentificarea pentru aplicaţia online.

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

banner IARNA 300x600

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping