Ideea metroului in Cluj-Napoca se apropie de materializare

Scris de 

Primarul Emil Boc a declarat că autoritătile locale se află în procedură pentru a transmite la SEAP validarea licitaţiei privind studiul de prefezabilitate pentru viitorul metrou din Cluj-Napoca. Documentul respectiv va stabili costurile investiţiei şi traseul.

 

Emil Boc a declarat, joi, la şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca, că metroul viitorului nu va avea captatoare de curent cum are azi, ci va avea baterii electrice. „Suntem în procedură pentru a transmite pe SEAP, instituţia naţională care se ocupă de licitaţii, validarea licitaţiei pentru studiul de prefezabilitate, asta înseamnă că după validare, se vor depune oferte privind acest studiu pentru metrou.

Orice investiţie publică peste 75 de milioane de euro presupune două etape, studiu de prefezabilitate, urmat de cel de fezabilitate. Am angajat un consultant care ne-a ajutat la redactarea caietului de sarcini, echipa tehnică a făcut o vizită la Bucureşti pentru a vedea situaţia metroului de acolo, iar ceea ce noi propunem ţine cont de evoluţia viitoare a tehnologiei, şi nu pe situaţia existentă a metroului din Bucureşti, deoarece metroul viitorului nu va avea captatoare de curent cum are azi, ci va fi cu baterii electrice”, a declarat primarul EmilBoc.

 

„Studiul de prefezabilitate va stabili traseul, costurile, schema de finanţare şi contribuţia celorlalte entităţi de pe raza administrativ teritorială, Floreşti şi Cluj-Napoca. Avem banii necesari pentru acest studiu de prefezabilitate în acest an, schema de finanţare fiind multianuală”, a mai transmis edilul clujean.

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.