Cea de-a șasea ediție a festivalului UNTOLD îi aduce pe cele 10 scene pe unii dintre cei mai renumiți artiști internaționali ai momentului, dar și trupe legendare care s-au reunit și care fac sold out pe marile stadioane ale lumii. The Pussycat Dolls s-a reunit la sfârșitul anului 2019, după nouă ani de pauză. Acest moment a generat euforie în toată lumea, mai ales că au anunțat și lansarea unui single de revenire, intitulat "React". De când s-au reunit, trupa face spectacole sold out cu zeci de mii de fani, în doar câteva minute. The Pussycat Dolls au avut 10 piese de Top 40 în UK's Official Singles Chart, două dintre acestea au ajuns NO 1: "Don't Cha" și "Stickwitu", iar în Top 100 Girls Band Singles of the last 25 Years, un clasament întocmit de Official Charts, The Pussycat Dolls sunt prezente cu opt piese. Billboard a inclus trupa în lista celor mai de succes proiecte apărute în anii 2000, fetele reușind și un record de vănzări, 54 de milioane de albume, iar canalul TV, VH1 le-a poziționat pe locul 10 în clasamentul Greatest Women in Music. Toate hiturile lor se vor auzi în vară pe mainstage-ul festivalului UNTOLD.

Peste 80.000 de fani ai festivalului s-au înregistrat până acum pe untold.com pentru ediția din vara anului 2020. Dintre aceștia peste 32.000 și-au asigurat deja abonamentul pentru cea de-a șasea ediție UNTOLD. Datorită interesului extrem de ridicat, organizatorii festivalului au decis să lanseze campania “ONE DAY SALE” și să le ofere șansa câtor mai mulți fani să-și achiziționeze abonamentul pentru ediția din vara anului viitor, cât mai din timp și la un preț cât mai accesibil.

Ultima zi a festivalului UNTOLD a fost una care a depășit așteptările tuturor participanților de la ediția aniversară din acest an. Peste 97.000 de oameni au trecut pragul tărâmului magic UNTOLD, în a patra zi a festivalului. Unul dintre cei mai așteptați artiști ai acestei ediții a fost cântărețul britanic, Robbie Williams. Super-starul le-a oferit zecilor de mii de fani un show live incredibil, iar timp de mai bine de o oră și jumătate i-a purtat prin hituri atât de cunoscute tuturor. Producția a fost una impresionantă, cu zeci de instrumentiști, dansatori, backing-vocals, costume și decorațiuni. Una din surprizele serii a fost momentul când Robbie Williams l-a invitat pe scenă pe tatăl, alături de care a interpretat o melodie. Profund impresionat de publicul festivalului, artistul britanic, a îngenunchiat pe scenă, mulțumind oamenilor prezenți, pentru energia transmisă. La finele show-ului, fanii nu s-au putut despărții de artist și i-au aclamat numele minute în șir, așa că artistul a revenit pe scenă și a mai interpretat legendara “My Way”, a lui Frank Sinatra.

Cea de-a treia zi a festivalului UNTOLD a adus în tărâmul magic peste 90.000 de participanți. Pe scena principală a festivalului au urcat Manuel Riva, Mike Perry, Ofenbach, Bastille, Danny Avila & Flying Steps, Don Diablo și Fedde Le GrandDanny Avila a pregătit pentru ediția aniversară din acest an un show special, în premieră mondială. Este pentru prima dată când artistul a urcat pe scena alături de o companie de dans.

„Am pregătit pentru această ediție aniversară a festivalului UNTOLD, un show, în premiera mondială. Am lucrat aproape 6 luni la acest show și sper să le placă mult celor aflați în fața scenei principale a festivalului UNTOLD. Am emoții mari și sper să iasă așa cum ne-am plănuit. ”, a declarat înainte de show, Danny Avila.

Unul dintre cei mai așteptați artiști ai festivalului UNTOLD, Armin van Buuren a avut aseară un show exclusiv, realizat special pentru ediția aniversară din acest an. Artistul și-a deschis show-ul cu orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca pe scenă și cu imnul național al României. A spus „Bună seara, România” în limba română și, rând pe rând, au urcat cu el pe scenă, artiști speciali invitați, printre care și Alexandra Bădoi.

Peste 90.000 de oameni au trecut, în prima zi, pragul tărâmului plin de magie, UNTOLD. Artiștii care au concertat în prima seară s-au arătat impresionați de scena principală a festivalului UNTOLD dar și de numărul mare de participanți. Cei mai așteptați artiști au fost trioul, 3 Are Legend, artistul britanic, James Arthur, dar și dj-ul german Tujamo. Acesta din urmă a fost prezent la toate cele 5 ediții ale festivalului UNTOLD, iar aseară a declarat că cele 2 ore petrecute pe scenă, au fost cele mai impresionante ore din viața lui.

12 companii de teatru internațional vor defila prin tărâmul magic UNTOLD, în costume de poveste. Faimoasa companie franceză, Cie Carrabosse va fi prezentă cu spectaculoasele lor instalații cu foc, care vor  ''aprinde” aleea din Parcul Central. În Candyland, fanii festivalului se vor reîntoarce în copilărie, pot încerca roata panoramică cu vedere spre tot orașul sau caruselul tradițional englezesc, adus tocmai din Marea Britanie. Numeroasele decoruri și instalații interactive îi vor distra pe festivalieri pe parcursul celor patru zile, iar zonele cu produse designer made și de transformare sunt și ele prezente. La Fantasy House participanții pot să-și accesorizeze ținuta gratuit în fiecare zi de festival, între 19.00 – 02.00, unde un stilist îi așteaptă să le ,,spice up their outfit”.

În mai puțin de trei zile, porțile regatului UNTOLD se vor deschide, iar fanii unuia dintre cele mai bune festivaluri din lume, vor intra într-o lume plină de magie, culoare și experiențe care le vor depăși toate așteptările. Producția festivalului din acest an va fi una impresionantă, din toate punctele de vedere și va fi de două ori mai impunătoare decât în anii precedenți. Scena principală va avea peste 1500 de mp de ecran led, iar decorul însumează peste 30 de camioane. Aceeași scenă, pe care vor urca unii dintre cei mai buni artiști ai lumii va avea decor 3D și o deschidere de 90 de metri.

Ne mai despart doar câteva zile de ediția aniversară a unuia dintre cele mai mari festivaluri din Europa, UNTOLD! Organizatorii le recomandă posesorilor de bilete să aleagă opțiunea de Check In și Top Up Online. Pe lângă faptul că festivalierii se bucură de acces rapid în festival (zona dedicată de unde se poate ridica brățara) aceștia pot evita și cozile de la Credit Points. Este important de menționat și faptul că Check-in-ul Online este GRATUIT (identic cu cel care se face la aeroport), iar cei care și-l fac din timp pot fi printre primii care își ridică brățara de festival, chiar din această săptămână, din agențiile Băncii Transilvania din Cluj-Napoca și București. Mai multe detalii pe https://untold.com/ticket-swap-info.

Primăria Cluj-Napoca anunță instituirea unor restricții de circulație în zona stadionului Cluj Arena, cu ocazia desfășurării la Cluj-Napoca a celei de-a V-a ediții a festivalului Untold.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.