La cea de-a 17-a ediție, Festivalul Internațional de Film Transilvania (25 mai – 3 iunie) celebrează puterea extraordinară a cinema-ului de a spune povești curajoase și de a depăși granițele culturale de pretutindeni, printr-o proiecție-eveniment în cadrul Galei de Deschidere, programată vineri, 25 mai, în Piața Unirii din Cluj Napoca. Foxtrot este un film extraordinar, care și-a câștigat locul în istorie la scurtă vreme de la momentul lansării în cadrul festivalului de la Veneția. Premiera de gală va avea loc în prezența regizorului israelian Samuel Maoz.
Un program amplu și distractiv de jocuri interactive, ateliere creative și spectacole pentru copii va face deliciul celor mici pe timp de zi, urmând ca după lăsarea serii, împrejurimile Castelului Bánffy de la Bonțida să se transforme în decorul celor mai așteptate proiecții și cine-concerte ale anului. În 26 mai publicul TIFF va putea urmări un show-surpriză de acrobație aeriană, urmat de Grădina plăcerilor (1925), primul film oficial al regizorului Alfred Hitchcock, acompaniat live de ansamblul de cameră Notes & Ties. Weekend-ul se va încheia cu premiera Tokyo Vampire Hotel, filmul regizorului japonez Sion Sono, inspirat de miturile autohtone și turnat parțial în Cluj și în salina din Turda. Biletele au fost puse în vânzare și sunt disponibile pe Eventbook.ro.
După succesul primei ediții, infiniTIFF– secțiunea dedicată realității virtuale (VR), noilor forme de storytelling și cinematografiei interactive, revine la Festivalul Internațional de Film Transilvania. Între 25 mai și 2 iunie, într-un cadru special amenajat la Cluj Hub, cinefilii precum și toți cei pasionați de noile forme de storytelling audiovizual, vor avea ocazia să descopere un program incitant de experiențe VR, Live Cinema și Loop Cinema.
Joi, 19 aprilie, The Woman dă întâlnire antreprenorilor din Transilvania pentru următorul eveniment de educare, unde se pun în lumină tematici precum brandul personal, eticheta de business la masă, crearea unui pitch, storytellingul și alte subiecte de interes care vor stârni curiozitatea spiritului antreprenorial feminin.
UNTOLD 2018 vine în acest an, pe cele 10 scene, cu unii dintre cei mai buni artiști internaționali ai momentului. The Chainsmokers, Jason Derulo, Armin van Buuren, Kygo, Diplo, Afrojack, Tiesto, Don Diablo, Steve Aoki, Dimitri Vegas&Like Mike, Solomun și Nina Kraviz sunt doar câțiva dintre artiștii care au urcat deja în line-up-ul festivalului UNTOLD. Organizatorii vin în curând și cu alte nume mari care vor completa lista celui mai așteptat festival de muzică.
Începând cu anul 2012, The Woman a reunit cele mai influente femei din aproape toate domeniile de activitate, devenind pe rând, mediu de dezbatere, cadru pentru prezentări și workshop-uri pe teme precum antreprenoriat, management, stil de viață, tehnologie sau educație.
Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai redeschide astazi, 3 aprilie, Muzeul Zoologic. La evenimentul moderat de conf. dr. Ana Victoria Sima, directorul Direcției Patrimoniu Cultural Universitar, vor lua cuvântul: acad. prof. dr. Ioan Aurel-Pop, rectorul UBB, prof. dr. Ioan Bolovan, prorector al UBB, conf. dr. Bálint Markó, prorector al UBB, și prof. dr. László Rákosy.
Primăria Cluj-Napoca anunță organizarea celei de a VIII-a ediții a Zilelor Clujului, în perioada 17-20 mai. Ca în fiecare an, clujenii – locuitori ai orașului, organizații non-guvernamentale, companii private sau instituții – sunt invitați să vină cu idei de evenimente sau proiecte pentru noua ediție a festivalului. Acestea trebuie să se încadreze în tema ediției, Centenarul – Aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire și să fie transmise până la data de 2 aprilie.
Studenții Universității Babeș-Bolyai pot participa, alături de colegii lor de la Academia de Studii Economice București, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Ovidius din Constanța, la cea de-a patra ediție a Academiei Atelierul Digital.
JASON DERULO, legendarul TIËSTO, DON DIABLO, TUJAMO, KSHMR, FEDDE LE GRAND, DANNY AVILA, WILL SPARKS, THE ASTEROIDS GALAXY TOUR, PAUL KALKBRENNER, JAMIE JONES, SETH TROXLER, BORGORE și THE GLITCH MOB completează line-up-ul UNTOLD 2018.