[interviu] Horea Piper ne povesteste despre web design-ul „liber”

Scris de  Aug 26, 2014

Lumea virtuală a ajuns să dicteze comportamentul nostru, având în vedere că orele pe care ni le petrecem accesând diferite site-uri, unele care ne dau până și impresia că respirăm prin ele, sunt din ce în ce mai multe, fapt care face ca dependența noastră, fie că ne obligă viața profesională, fie că suntem tentați din punct de vedere personal, să fie direct proporțională cu orele pierdute în fața diferitelor gadget-uri cu ajutorul cărora traversăm limitele distanțelor având la îndemână doar câteva click-uri.

Dar v-ați întrebat vreodată cine stă în spatele milioanelor de pixeli care ne încântă de atât de multe ori privirile? Cum e viața, din punct de vedere profesional, a celor în care companiile își pun baza că ne vor capta atenția nouă, ca și consumatori? Echipa SmartDreamers a stat de vorba cu Horea Piper, un tânăr pentru care ambiția de a face ce-i place l-a dus în stadiul în care face ce-i place: web design.

289533 3961542725450 1313262437 o

Până să ajungi aici, ai trăit experiențe care te-au modelat ca om. Care este parcursul tău educațional și profesional?

Am încercat diferite facultăți, de la inginerie până la drept, însă am ajuns la concluzia că nu o să îmi placă să profesez în niciunul dintre domeniile acestea, așa că am decis să învăț singur o “meserie”. Grafic design-ul a fost primul pas, în sensul că am inceput să fac flyere pentru diferite evenimente din Târgu-Mureș și astfel am ajuns să dețin un mic portofoliu cu ajutorul căruia am putut aplica la diferite job-uri din domeniu.

Apoi m-am angajat la GlobarArt (ArtPosters), unde timp de un an și jumătate am învățat să folosesc softuri de grafică și, de asemenea, am avut ocazia să lucrez, pentru prima dată, la un website. În aceeași perioadă am ajuns și la București, unde am făcut un curs de web-design. Mergând săptămânal acolo, mi-am dat seama de oportunitățile pe care le oferă capitala, așa că am aplicat la diferite companii și, în cele din urmă, m-am angajat la ClassIT pe poziția de Junior Web-Designer.

 

Cu ce te ocupi mai exact și cum arată o zi obișnuită la locul de muncă? Ce presupune un proiect sau taskurile la care lucrezi?

Sunt Web-Designer. Asta se poate interpreta în mai multe feluri însă cel mai simplu mod de a-mi descrie job-ul e că fac website-uri. Dupa ce am lucrat la mai multe companii, de la agenții cu 5 angajați până la multinaționale cu peste 200 de angajați, mi s-a ivit oportunitatea de a lucra pe un proiect ca freelancer pentru o companie din Germania, iar după două săptămâni de lucrat in paralel opt ore la birou și opt ore acasă, am renunțat la job-ul de la birou.

Ziua mea obișnuită începe la ora 11 dimineața și poate să dureze până la 3-4 noaptea, în funcție de ce am de facut.Task-urile mele presupun crearea și implementarea interfețelor grafice în pagini web sau în aplicații mobile web-based.

 

Povestește-ne care a fost cea mai importantă realizare a ta pe plan profesional. Și cea mai mare dezamăgire?

Cea mai mare realizare pe plan profesional este job-ul pe care îl am acum. Cea mai mare dezamăgire a fost la unul din job-urile din trecut, unde se lucra pe sistemul de magazin alimentar. Mai exact, patronul, chiar dacă nu se pricepea la ceea ce făcea departamentul nostru, se încăpățâna să ia toate deciziile, care de cele mai multe ori erau greșite.

“Principalul avantaj este programul, pe care pot să mi-l fac în funcție de prioritățile dintr-o zi sau alta. Un alt avantaj este că, pentru a lucra, nu contează unde mă aflu; ideea e să am un calculator cu acces la internet”

300742 2064400858089 1307479293 n

Care sunt avantajele si dezavantajele job-ului tău? Ce ai schimba la locul tău de muncă?

Principalul avantaj este programul, pe care pot să mi-l fac în funcție de prioritățile dintr-o zi sau alta. Un alt avantaj este că, pentru a lucra, nu contează unde mă aflu; ideea e să am un calculator cu acces la internet. Nu în ultimul rând, colaborarea cu oameni extrem de profesioniști în domeniul lor te ajută enorm. Toate acestea duc la finalizarea proiectelor și la obținerea de feedback-uri pozitive din partea clienților, lucru cel mai mulțumitor din punctul meu de vedere.

 

Care ar fi cel mai important sfat pe care l-ai oferi tinerilor aflați la început de drum în ceea ce privește cariera?

Nu știu dacă sunt neapărat în postura de a sfaturi, dar cred că cel mai important e să nu te complaci, rămânând la un anumit nivel sau la un anumit job unde e totul lejer si merge “ca la carte”.

Încă un lucru foarte important este socializarea la locul de muncă, care mie personal mi se pare necesară, dacă vrei sa te simți bine acolo unde îți petreci poate cea mai mare parte din timp.

 

Numește două site-uri / lucrări care crezi că ar da pe spate orice web designer, genul acela de site care te face să îți pară rău că nu e realizat de tine.

Aici aș avea mai multe exemple, nu doar două. M-aș opri, totuși, la patru dintre ele: www.letters-inc.jp, www.i-remember.fr/en, www.hugeinc.com și www.thenetworkiswatching.com. Sunt cele care mi-au venit acum în minte, dar evident că în lumea web design-ului există o multitudine de astfel de exemple.

 

Sursa: http://smartdreamers.com/blog/

Sursa foto: facebook.com

Ultima modificare Miercuri, 22 Octombrie 2014 13:09
Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Cum sa alegi cel mai bun aspirator robot pentru locuinta ta?

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.