Programul FUTURE – Construiește cu pasiune susținut de compania internațională Vertiv este unul dintre inițiativele ce au reușit cu succes să se replieze în timp record și să livreze, gratuit, un program complex de #EducatieAltfel pentru 40 de studenți și 15 profesori din mediul universitar.

Adaptabilitatea a fost prima competență soft pe care am activat-o împreună cu echipa Vertiv. Odată cu intrarea în starea de urgență în luna martie, am adaptat un program de educație gândit 100% pentru offline într-un program de educație online cu 10 sesiuni de training interactive ce pregătesc studenții pentru primul loc de muncă și profesorii pentru a înțelege mai bine piața muncii” declară Mădălina Hodorog, fondatorul programului FUTURE – Construiește cu pasiune și cadru didactic asociat în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Glovo, aplicația de servicii de livrare rapidă care permite utilizatorilor să comande orice din orașul lor și să primească sau să trimită pachete rapid, împlinește doi ani de activitate în România. În acești doi ani, aplicația a fost descărcată de 1,7 milioane de ori iar utilizatorii au comandat peste 16,5 milioane de produse.

Poate a venit vremea să faci o renovare totală a apartamentului sau cel puțin să îl reîmprospătezi; prima întrebare care ne vine în minte este: de unde să încep? În primul rând, contează bugetul de care dispui, schimbările obligatorii – cum ar fi, de exemplu, instalarea unui aparat de aer condiționat, sau un dezumidificator pentru 50 mp – și schimbările facultative – mobilierul din balcon.

Peste 1300 de profesori și elevi din toată țara urmează cursuri online gratuite și unice în România pe teme globale ce țin de sănătate și stare de bine, educație de calitate, reducerea inegalităților sau orașe și comunități sustenabile.

Cursurile, organizate de Fundația Noi Orizonturi se axează pe cele 4 Obiective de Dezvoltare Durabilă, aceste cursuri ajutând profesorii și elevii să înțeleagă cu adevărat procesul de învățare, oferă idei, resurse, recunoaștere și o comunitate de susținere.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.