Cum se intră la facultate de anul viitor?

Scris de 

Dacă te bate gândul să te înscrii la o altă facultate anul viitor, noi îți oferim toate informațiile de care ai nevoie. Ultimele noutăți spun că o parte dintre universităţile mari din ţară au stabilit deja cum vor organiza admiterea anul acesta. Astfel, în timp ce unele au păstrat combinaţia de dosar şi probă scrisă, în funcţie de facultate, la ASE de exemplu admiterea s-a schimbat şi se va face doar pe bază de examen scris. Multe dintre facultăţile de stat vor să pună accentul anul acesta pe examenul scris la admitere, tocmai pentru a tria mai bine viitorii studenţi.

Deşi Ministerul Educaţiei nu a finalizat încă criteriile generale de admitere pentru acest an, care vor fi gata în februarie-martie, universităţile deja au discutat în şedinţele de Senat modul în care vor face selecţia la vară, în ideea că nu se vor schimba considerabil condiţiile impuse de minister.

Admiterea la studiile universitare de licenţă, la zi, se face prin concurs, pe baza unei probe scrise sub formă de test grilă şi a mediei generale obţinute la examenul de bacalaureat. Taxa de înscriere la examen este de 100 de lei.

Înscrierile la concursul de admitere la programele de studii universitare de licenţă cu frecvenţă se fac între 16 şi 19 iulie 2013. Poba scrisă se va susţine în zilele de 24 şi 25 iulie, urmând ca listele finale să fie afişate pe 30 iulie.

În schimb, admiterea la studiile universitare de licenţă la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă şi la distanţă se face prin concurs, pe baza rezultatelor obţinute la examenul de bacalaureat. Înscrierile la examen se fac între 15 şi 19 iulie, iar listele cu cei admişi vor fi afişate pe 1 august.

 

Probă scrisă la admiterea de la universităţile din ţară

Şi în ţară se pune accentul pe examenul scris. Universitatea „Babeş-Bolyai“ (UBB) din Cluj-Napoca a publicat de asemenea broşura ce conţine metodologia de admitere la licenţă şi master pentru anul universitar 2013-2014.

În funcţie de facultate, admiterea se face fie pe bază de concurs de dosare, fără probe scrise, fie pe bază de examen, la care se mai adaugă, cu o pondere între 50% şi 75%, media de la bacalaureat.

De exemplu, cei care vor să intre la Matematică vor fi selectaţi doar pe baza unui examen scris. Probe scrise există şi la alte facultăţi, cum ar fi Chimie, Fizică, Biologie, geografie, Drept, Limbi şi literaturi străine, Psihologie sau Teologie, însă în cazul acestora şi media de la Bac cântăreşte la nota finală de admitere.

Înscrierile se fac în perioada 15-21 iulie 2013, iar rezultatele finale se vor afişa la finalul lunii iulie, în funcţie de facultate. Broşura cu informaţiile complete poate fi consultată pe site-ul UBB.

 

Sursa foto: iowatransformed.com

 

Ce părere ai despre aceste decizii? Sunt sau nu în avantajul studentului?

 

Rada Bogdan

Sunt Content Writer la Campuscluj.ro. Iubesc distracția și dansul. Ador ciocolata și ceaiul verde și îmi plac la nebunie comediile.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.