Anul acesta Floreștiul, cea mai mare comună din România, renunță la clasicele Zile ale comunei și inaugurează un concept nou, FloreștiFest. Evenimentul va oferi de la cinema în aer liber la muzică pop, de la folclor la târg vintage, de la foc de artificii la zonă food court. 

Compania de Transpot Public Cluj anunță că abonamentele gratuite pe mijloacele de transport în comun pentru elevii și studenții din zonele metropolitane pot fi ridicate.

Studenții și elevii din Apahida și Florești vor beneficia de transport gratuit pentru mijloacele de transport în comun ale Companiei de Transport Public Cluj, pentru a ajunge în Cluj-Napoca.

Clujul nu stă deoparte când e vorba de investiţii, şi mai ales dacă vorbim de investiţii în educaţie. O nouă universitate va fi contruită. Comuna Florești va avea universitate și nu una ieftină, proiectul urmând să ”înghită” suma de 10 milioane de euro. Asociația Creștină Pro Integritate și Primăria Florești au semnat contractul care va permite construirea unei universități și a unui campus modern în comuna din județul Cluj, în urma unei investiții evaluate la 10 milioane de euro.

Cum sa alegi cel mai bun aspirator robot pentru locuinta ta?

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook