Vineri, 15 februarie, a avut loc competiția „Invent For The Planet”, organizată la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. 16 studenți din cadrul universităţii au propus soluții pentru a rezolva marile probleme ale planetei.  

Studenții Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) au continuat tradiția de a se poziționa pe podium, la “Seismic Design Competition”. Anul acesta alături de renumitele universități din California UC Berkeley și UC Los Angeles, acestia au obținut locul III.

Studenții Universității Tehnice din Cluj-Napoca participă, din nou, la Concursului de Design Seismic (Seismic Design Competition), care va avea loc anul acesta în Los Angeles. "Seismic Design Competition" este un concurs de inginerie seismică, organizat anual în Statele Unite ale Americii, în cadrul conferinței anuale EERI (Earthquake Engineering Research Institute). Concursul se adresează studenților din ciclul de licență de pe întreg mapamondul, adunând peste 40 de echipe de la cele mai prestigioase universități tehnice.

Mai mulți studenți ai UTCN, organizați în echipe, se luptă să ajungă la Campionatul Mondial de Construit Poduri din Spaghete care are loc anual în Ungaria, la Budapesta. Și speră să îl și căștige. Asta dacă podul din paste pe care l-au făcut rezistă la o greutate mai mare decât celelalte.

O echipă de studenţi de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a testat cu succes, vineri, macheta din lemn a unei clădiri în miniatură, de 29 de etaje, capabilă să reziste la un cutremur simulat de 10 grade pe scara Richter, urmând să participe cu proiectul la un concurs în SUA.

Cum sa alegi cel mai bun aspirator robot pentru locuinta ta?

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.