Un grup de cercetători de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a făcut prima bază de date digitlă a locuitorilor din Transilvania. Aceasta este publică si poate fi accesată online. Așa că, oricine vrea să afle mai multe despre strămoșii lui poate să o acceseze, nu e nevoie să caute prin arhive prăfuite.

Studenții Universității Babeș-Bolyai s-au clasat pe primele poziții ale Campionatelor universitare de Judo desfășurate, în perioada 3-5 mai 2017, la Sibiu. La finalul competiţiei, echipa de fete a Universității Babeș-Bolyai a ocupat locul I, în timp ce echipa băieţilor s-a clasat pe poziţia a II-a. Cu cele cinci medalii de aur, una de argint și două de bronz obţinute la Campionatele universitare de la Sibiu, echipa UBB, coordonată de conf. univ. dr. Ioan-Nelu Pop,  a ocupat locul I în clasamentul general.

La nivelul Universității Babeș-Bolyai s–a hotărât implementarea criteriilor pentru acordarea Doctoratului European. Doctoratul European (Doctor Europaeus/Europaea) a fost propus de Confederation of European Union Rectors’ Conferences (astăzi European University Association), cu scopul de a stimula integrarea absolvenților de doctorat din Uniunea Europeană în mediul academic și socio-economic european.

Echipa Universității Babeș-Bolyai a câștigat finala mică a Campionatului Național Universitar de Fotbal, meci disputat joi, 13 aprilie 2017, împotriva formației Universității din Oradea. Studenții clujeni s-au clasat, așadar, din nou pe podiumul național, ocupând locul III al Campionatului Național Universitar de Fotbal, din rândul lor fiind desemnat și cel mai tehnic jucător al competiției, Claudiu Rogozan, acesta fiind și jucător al echipei de fotbal Universitatea Cluj.

În cadrul colaborării dintre Universitatea Babeș-Bolyai și BNR, se desfășoară sub egida Academica BNRun program de educație financiară destinat studenților, masteranzilor, doctoranzilor și cadrelor didactice din facultățile care nu au profil economic.

Fostul premier, Dacian Cioloș, va participa joi, 6 aprilie 2017, la dezbaterea cu tema „Uniunea Europeană post-Brexit și locul României. De la scenarii la realități”, organizată de  Grupul de Reflecţie şi Analiză Internaţională CITADEL de la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeş-Bolyai.

Universitatea Babeş-Bolyai a fost distinsă cu Marele Premiu şi Cupa EUROINVENT, dar și cu diploma de excelenţă și Cupa Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, acordate, pentru rezultatele tinerilor în domeniul inventicii, în cadrul celei de-a XV-a ediţii a Salonului Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii PRO INVENT, desfăşurat, în perioada 22-24 martie 2017, în Complexul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.

Un cadru didactic al Universității Babeș-Bolyai a câștigat Premiul de platină în cadrul ediției 2017 a Expoziţiei internaţionale de caligrafie japoneză CONNECT THE WORLD – Global Shodo@Yasuda de la Hiroshima (Japonia).

Centrul de Cercetare în Administrația Publică al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai organizează sâmbătă, 25 martie 2017, începând cu ora 10.00, conferința Tehnologie și Inovare în Guvernare, la care vor participa reprezentanţi cheie din administrația centrală si din  industria ITC, investitori, cercetători, profesori şi studenţi.

În data de 8 martie 2017 a fost făcut public clasamentul internațional al universităților – QS World University Rankings – pe domenii generale și specifice. Criteriile de clasificare au fost: (1) reputația academică (prin anchetă de specialitate); (2) reputația la nivelul angajatorilor (prin anchetă de specialitate); (3) citările publicațiilor în sistemul SCOPUS și (4) indicele Hirsch în sistemul SCOPUS. Domeniile academice din universități au fost evaluate atât la nivel general, cât și la nivel specific. La nivel general au fost stabilite și evaluate următoarele domenii (fiecare incluzând apoi domenii specifice): (1) Arte și Științe Umaniste; (2) Inginerie și Tehnologie; (3) Științe ale Vieții și Medicină; (4) Științe ale Naturii și (5) Științe Sociale și Management. Dintre cele aproape 100 de universități din România, apar doar membrele Consorțiului „Universitaria” – universitățile din București, Cluj-Napoca (UBB), Iași (UAIC), Timișoara (UVT) și Academia de Studii Economice (ASE) – plasate pe poziția 700+.

Espressor Manual Barista Max Breville

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.