Consortiul "Universitaria" isi doreste cresterea finantarii invatamantului superior

Scris de 

Consorțiul „Universitaria” îşi reafirmă disponibilitatea de a se implica în identificarea soluțiilor pentru continuarea dezvoltării învățământului superior din România şi cere creșterea finanțării instituţionale a învăţământului universitar pentru anul 2018 cu sumele necesare acoperirii majorărilor salariale prevăzute de Legea 153/2017, inclusiv a diferențelor rezultate în urma introducerii indemnizației pentru deținerea titlului științific de doctor, precum și alocarea de fonduri din bugetul MEN pentru plata sumelor datorate salariaților în baza sentințelor judecătorești și a Legii nr. 85/2016.

 

Reprezentanţii universităţilor din Consorţiu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Studii Economice din București) au solicitat, în cadrul întâlnirii organizate în perioada 3-4 noiembrie 2017, la Buziaş, recalcularea alocărilor pe student echivalent unitar astfel încât acestea să reflecte creșterile salariale din ultima perioadă.

 

În plus, reprezentanții Consorțiului susţin distribuirea a 1% din finanțarea de bază a universităților pentru cercetarea universitară pe criterii competitive şi solicită implicarea reprezentanților Consorțiului în elaborarea metodologiei de finanțare, având în vedere contribuția universităților din Consorțiu la producția științifică a României.

 

Reprezentanții Consorțiului au sesizat existenţa unor incidente în derularea ultimelor competiții în domeniul cercetării: criterii de evaluare interpretabile, renunțarea la evaluatorii internaționali, precum și alte insuficiențe procedurale şi au solicitat publicarea datelor în baza cărora Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior propune finanțarea suplimentară și cea de bază.

 

Citeste si:

---> Parteneriatul UBB cu marile firme de IT se va prelungi

---> Top 5 alimente de evitat pentru ca intensifica stresul

 

Sursa: news.ubbcluj.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Campurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Este permisa folosirea codului HTML.

VPS  SSD

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook